Fostul ministru al Sănătății, deputatul Nicolae Bănicioiu, candidează pentru funcția de președinte executiv al PSD.
”Nu sunt răzvrătit, nici răsculat. Sunt membru vechi în PSD, mă mândresc cu acest fapt. Eu am început de la organizația de studenți, de la organizația de tineret, organizațiile de seniori și conducerea PSD, ulterior fiind și ministru PSD în două ocazii. (...) Sunt pesedist pur sânge”, a spus Bănicioiu la DCnews.
De aceea candidez
Deputatul a explicat care sunt motivele care l-au determinat să candideze.
”Sunt chestiuni care mă nemulțumesc și de aceea candidez. Ca să spun colegilor mei cum cred eu că ar fi mai bine. Nu vreau să spun public și nu vreau să spăl ruele din partidul nostru în public, dar dacă am nemulțumiri legate de anumiți colegi din Guvern sau din fostele Guverne PSD le-am spus în partid. (...) Eu cred că la Congres trebuie să fim foarte transparenți cu colegii noștri primari, membri de partid vechi și mai noi, tineri. Cu toții trebuie să afle ce avem de gând, ce facem noi la București. Ei află mai mult prin intermediul dumneavoastră (n.r. presa). Lucrurile astea trebuie dezbătute și explicate membrilor de partid. Domne, facem asta pentru că vrem să obținem asta și pentru că noi considerăm că trebuie că este important. Dar la Congres suntem transparenți și suntem în fața membrilor de partid care trebuie să ne întrebe orice și să le lămurim orice nedumerire.”, a mai explicat acesta.
Fostul ministru consideră că este benefică concurența.
”Cred că trebuie să existe o concurență între noi, colegii din partid, cum a fost în multe dintre Congresele PSD-ului. Nu e prima oară când la PSD este concurență.”, a afirmat Bănicioiu.
Vezi răspunsul integral:
Puteti urmări interviul complet aici.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu