Congres PSD 2020. Ciolacu: Am o veste bună pentru PSD-iști. Nu știu cât de bună e pentru Orban

Marcel Ciolacu FOTO AGERPRES
Marcel Ciolacu FOTO AGERPRES

În luna februarie, va avea loc Congresul PSD, în care va fi ales noul președinte al partidului.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis organizarea unui Congres în februarie 2020. Marcel Ciolacu a fost întrebat, duminică seară, la Antena 3, dacă intră în cursa pentru sediul din Kiseleff. „Eu am primit un mandat de la colegii mei. Cred că, până acum, nu m-am făcut de râs. Am o veste bună pentru PSD-iști: tot ce a ținut de probleme administrative și organizatorice s-a rezolvat. Partidul e pe șine! Nu știu cât de bună e vestea pentru domnul Orban", a spus Marcel Ciolacu în cadrul emisiunii „Subiectiv”.

„Nu contează cine candidează la Congres”, a continuat Marcel Ciolacu. „Nu am decis dacă o să candidez sau nu. Dar nu cred că asta e esența Congresului. Cred că modificările la statut sunt foarte importante și modul în care se va candida, cu o echipă și cu un program politic. Ar fi pentru prima oară când se face acest lucru. Și sunt unul dintre susținătorii acestui mod de abordare”, a punctat acesta.

Liderul social-democraților a susținut că deciziile în CEx ar trebui luate cu mai mulți lideri din teritoriu pentru a nu mai exista pe viitor „greșeli destul de mari”, cum ar fi abordarea asupra Legilor justiției. „Vreau să mărim cercul decizional”, a spus Marcel Ciolacu.

Totodată, a anunțat că PSD va depune o moțiune de cenzură în următoarea sesiune parlamentară împotriva Guvernului PNL. Liderul interimar al PSD a invocat conflictul juridic dintre Parlament și Executiv.

VEZI ȘI: Sondaje pentru Firea. Ciolacu a dat cărțile pe față


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel