Condusă de un politician anchetat de DNA, condamnat că își turna colegii la Securitate, Federația de Bob și Sanie se îndreaptă spre dezastru

În 2010, la Jocurile Olimpice de la Vancouver,  Federația Româna de Bob și Sanie a avut cea mai numeroasă delegație – 15 sportivi. În 2022, la Jocurile Olimpice de la Beijing, aceeași federație a calificat doar 10 sportivi. O contraperformanță în condițiile creșterii constante a finanțării acestei federații. Care sunt explicațiile?

În 2010, după Jocurile Olimpice, la conducerea federației s-a instalat un nou președinte. Sorin Gheorghe Buta a fost primar al orașului Câmpulung-Muscel și deputat PDL între anii 2008-2012. În 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat faptul că Sorin Gheorghe Buta a colaborat cu Securitatea. A avut numele conspirativ „Horia”. Patru ani mai târziu, Buta a fost condamnat într-un dosar instrumentat de DNA.

Noul președinte a mărit artificial numărul de cluburi

După ce a fost instalat, fostul informator al securității a avut grijă doar să își întărească poziția. Pentru a avea cât mai multe voturi în cadrul federației, Sorin Gheorghe Buta a crescut numărul de cluburi private. Numărul de sportivi practicanți a scăzut, dar au apărut 14 cluburi noi de bob și sanie. Sunt cluburi care nu au nicio performanță și care au introdus din când în când câte un sportiv în concursuri de mică importanță doar pentru a-și justifica existența. Dar faptul că aceste cluburi există pe hârtie contează la vot. Cluburile membre ale federației pot fi identificate ușor pe site-ul instituției: https://www.bobsanie.ro/membrii.

Patru cluburi de bob și sanie s-au înființat în Caracal. 3 sunt pe aceeași stradă!

Dacă are cineva răbdare să consulte site-ul federației, va observa că, după București, cu 5 cluburi, cel mai important club de bob și sanie este la ...Caracal. În acest orășel de câmpie din Oltenia sunt nu mai puțin de 4 cluburi private. 3 dintre acestea au adresa pe aceeași stradă! Anuarele sportului românesc din 2018, 2019 și 2020 arată fără echivoc că aceste cluburi nu apar în clasamentele naționale. Prezența lor pe harta acestor sporturi de iarnă românești ține doar de faptul că au drept de vot în cadrul federației.

Decizia instanței referitoare la statutul de colaborator al securității a lui Sorin Gheorghe Buta a venit la pachet cu incompatibilitatea acestuia de a deține funcții cu o funcție de utilitate publică. Președintele federației gestionează bani de la bugetul de stat, Federația Română de Bob și Sanie fiind subordonata Ministerul Sportului. Însă acest „detaliu” nu a contat. „Horia” a rămas în funcție fiind susținut de fostul Secretar General al federației, Florin Țicu.

În Federație funcțiile se moștenesc, iar scandalurile se mușamalizează

Secretarul general al Federației Române de Bob și Sanie a decedat în 2021. În mod cel puțin surprinzător, funcția a fost preluată de soția acestuia, acum văduvă, Elena Sorina Țicu. De parcă federația ar fi o afacere de familie...

Dacă la capitolul performanță, de când „famiglia” Buta-Țicu s-a instalat la conducerea federației, lucrurile au mers tot mai rău, la capitolul scandaluri lucrurile au mers tot mai bine și mai spectaculos.  Presa a scris în detaliu despre abuzuri asupra sportivilor și a plouat asupra unuia dintre antrenori cu acuzații de hărțuire sexuală din parte unor sportive și chiar de proxenetism, cum scriu gsp, prosport, sau hotnews.

Din 2018, Andreea Grecu și Ioana Gheorghe formau un echipaj de temut în elita mondială a bobului feminin. Au reușit să devină vicecampioane europene de seniori și campioane mondiale de tineret.  Preferând să mușamalizeze scandalurile și nu să le cerceteze, federația a scos-o pe Ioana Gheorghe din lotul pentru Beijing. Pilotul Andreea Grecu nu și-a mai revenit după această întâmplare și și-a anunțat retragerea, spunând clar că „dacă nu existau probleme cu federația, nu se retrăgea” și  că „nu încurajează copiii să facă sport de performanță în România”. 

„Horia” mai vrea un mandat în fruntea Federației Române de Bob și Sanie

După rezultatele foarte slabe de la Beijing, președintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor că și-a pierdut răbdarea cu această federația și că așteaptă schimbări masive în cadrul conducerii federației. Schimbările nu pot apărea dacă la conducerea federației rămân aceleași persoane. Compromis public, condamnat penal și incapabil să stimuleze performanța sportivă, informatorul „Horia”, cel care nu s-a suit în viața lui într-un bob, după cum singur a declarat, mai vrea un mandat de președinte al federației. Fără ca Ministerul Sporturilor care finanțează federația să fi făcut măcar un control de fond, anul acesta bugetul alocat federației este de 4,850 milioane de lei. Iată un bun motiv pentru un nou mandat!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel