EXCLUSIV  Competiție SUA-UE? Maior, detalii după discuţiile Iohannis - Trump

George Maior, ambasadorul României la Washington, a arătat, într-un interviu acordat DCNews TV, care sunt oportunităţile pe care le poate deschide criza COVID-19. Maior a  atins și subiectul delicat al divergențelor UE-SUA.

Întrebat dacă va funcționa cooperarea sau competiția între SUA și Uniunea Europeană, George Maior a răspuns:

"Eu cred că această criză va oferi terenul unor noi oportunităţi în zona comercială, dincolo de discuţiile mai aprinse din trecut. Până la urmă e vorba de un interes comun legat de acest aspect. De asemenea, şi în planul securităţii cred că NATO va rămâne pivotul fundamental în raporturile de securitate între SUA şi Europa, având în vedere interesele de securitate comune. Şi aici văd oportunităţi.

În privinţa României, discuţiile pe care le-am avut până acum indică, pe de o parte, o solidaritate extraordinară arătată în aceste momente, şi mă refer şi la discuţiile care au avut loc la nivelul celor doi şefi de stat, preşedintele Iohannis şi preşedintele Trump, când s-au şi identificat nişte căi de asistenţă suplimentară pe acest fundal concret, şi veţi vedea rezultate foarte repede în acest sens.

Pe de altă parte, purtăm deja discuții la nivelul Departamentului de Stat şi la Consiliul de Securitate Naţională pe gândirea unor elemente de planificare post-criză cu un accent mai special pe zona de oportunităţi economice", a declarat George Maior, într-un interviu acordat DC News TV.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel