Companii protecția datelor. Amenzi usturătoare pentru încălcări

companii de stat
companii de stat

Companiile care vor încălca Regulamentul General privind Protecţia Datelor, ce va trebui implementat de România începând din mai 2018, vor fi sancţionate cu până la 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri globală, a atenţionat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac. 

'Există acea legislaţie europeană intrată în vigoare în mai 2016 şi avem doi ani de conformare, până în mai 2018. Cadrul legislativ se referă la datele personale ale clienţilor noştri sau potenţiali clienţi. Din 25 mai 2018 se va abroga Directiva 95 şi va intra în vigoare Regulamentul European 679. Amenzile sunt colosale pentru companii dacă sunt încălcate drepturile clienţilor. Sancţiunea pentru încălcări privind protecţia datelor este de 10 milioane de euro sau până la 2% din cifra de afaceri globală. Pentru încălcări ale principiilor de bază privind prelucrarea datelor amenda este de 20 de milioane de euro sau până la 4% din cifra de afaceri globală', a spus Şoncutean. 

Acesta a adăugat că 'deşi pare mult până în luna mai 2018, timpul va trece foarte repede'. 'Ca atare, trebuie să urmăm nişte paşi, unul fiind realizarea unui inventar al datelor cu caracter personal. Apoi desemnarea unui Data Protection Officer, iar nerealizarea acestui lucru va duce la amenzi colosale. Termenul de numire este 28 mai 2018', a susţinut şeful Allianz Ţiriac. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel