Comisar European România. Victor Negrescu: De o astfel de persoană avem nevoie acolo

Victor Negrescu
Victor Negrescu

Victor Negrescu, fost ministru delegat pentru afaceri europene, a declarat că, până la acest moment, nu s-a negociat numele viitorului comisar european din partea României, dar a menţionat că acesta poate obţine în continuare un mandat cu influenţă. Corina Creţu a demisionat recent din această funcţie. 

"De principiu, la începutul lunii iulie urmează să aprobăm şi să votăm viitorul preşedinte al Parlamentului European şi, în acest context, urmează să se intensifice negocierile privind mandatele de comisari care revin fiecărui stat membru. În sensul acesta, eu cred că România trebuie să îşi fixeze o serie de obiective foarte clare, asumate de toţi actorii politici. Avem nevoie ca Executivul să fie foarte ferm în ceea ce ne fixăm ca obiectiv, să lucreze cu Parlamentul României, poate şi cu Administraţia Prezidenţială, în a obţine un mandat important pentru ţara noastră. Cred că pe perioada aceasta a verii trebuie să identificăm şi persoanele care pot ocupa un astfel de mandat, care pot, evident, reprezenta interesele României. Noi trebuie să nominalizăm acolo o persoană capabilă, bine pregătită, o persoană care îşi asumă mesajul proeuropean, o persoană care are relaţiile suficiente la Bruxelles cât să ajute România", a afirmat Victor Negrescu, reales europarlamentar la scrutinul din 26 mai.

Cum va fi ales comisarul european 

"Acum, de principiu, după mandate importante, se alocă ţărilor care au avut astfel de mandate comisariate mai puţin reprezentative, dar eu cred că, dat fiind profilul României, putem în continuare să obţinem un mandat cu influenţă. Îmi place să cred că România are o serie de direcţii importante, de exemplu, ceea ce înseamnă politicile europene în domeniul dezvoltării infrastructurii, ceea ce înseamnă politica digitală (...), avem câteva direcţii pe care România şi le-ar putea asuma şi ar putea să convingă partenerii europeni să ne ofere aceste responsabilităţi. Profilul persoanei, numele persoane, CV-ul persoanei, reputaţia persoanei la nivel european, toate acestea reprezintă criterii esenţiale în nominalizarea şi identificarea persoanei pentru a ne asigura că avem un portofoliu cât mai important pentru România", a conchis Victor Negresc

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel