Fondatorul Clubului Militar Român de reflecţie Euro-Atlantică, colonelul în rezervă Ion Petrescu, a vorbit marţi, în cadrul forumului 'Defence and Dialougue in Eastern Europe', despre "marele pericol" din zona Mării Negre, menţionând exerciţiul pe care Rusia îl va organiza în septembrie şi în care se va exersa folosirea bombei atomice la nivel tactic.
"Marele pericol este în zona Mării Negre, deoarece 25.000 de militari au venit în Ungaria, Bulgaria, România, ceea ce arată că aici ne pregătim pentru lucruri fierbinţi. La toamnă, în septembrie, 100.000 de militari ruşi se vor antrena în dreptul ţărilor baltice şi, pentru prima dată, vor exersa folosirea bombei atomice la nivel tactic. Situaţia este extrem de tensionată, deoarece Marea Neagră este dominată de forţele navale ruseşti concentrate la portavionul terestru Crimeea", a explicat Ion Petrescu.
În opinia acestuia, tinerii trebuie să înţeleagă că diplomaţia poate avea succes dacă este susţinută şi de o forţă militară puternică.
"Ne adresăm tinerilor, pentru că ei pun o întrebare fundamentală: 'Pe cine apărăm?'. Fiecare are răspunsul pentru propria ţară. Răspunsul pentru România este că trebuie să apărăm ce au apărat înaintaşii noştri în Primul şi al Doilea Război Mondial. Nu vrem război cu nimeni, dar avem dreptul la o defensivă puternică. (...) Diplomaţia este necesară, dar o diplomaţie care nu este susţinută de o forţă militară puternică eşuează', le-a transmis el tinerilor participanţi la forum.
Euro Atlantic Diplomacy Society organizează, în perioada 31 iulie - 5 august, la Bucureşti, evenimentul "Defence and Dialogue in Eastern Europe", în discuţie fiind provocările de securitate actuale la adresa României şi a ţărilor membre NATO.
Ameninţările hibride, campaniile de dezinformare din ultimii ani sau atacurile cibernetice pe scară largă vor fi dezbătute de experţi internaţionali, dar şi de oficialităţi din România în cadrul acestui forum.
Vor fi prezenţi aici şi aproximativ 200 de tineri din 36 de ţări, care vor avea ocazia să afle mai multe lucruri despre combaterea dezinformării, proiectarea stabilităţii în regiunea est-europeană, provocările de securitate cibernetică, viitoarele relaţii între NATO şi UE, dar şi scutul antirachetă de la Deveselu.
Evenimentul va include şi o simulare de proces decizional NATO dedicată tinerilor.
Dezbaterile se desfăşoară la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" (1-2 august). De asemenea, participanţii vor face o vizită de studiu la Statul Major al Forţelor Terestre (2 august) şi vor interpreta rolul de diplomat al unui stat membru sau partener NATO în cadrul unei simulări de amploare (3-4 august).
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu