€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Colegiul Media. Podaru (PNL): Le mulțumesc și colegilor din partea PSD care au înțeles importanța alocării acestor importante resurse

dan-podaru_47028700
 

Dan Podaru, consilier local PNL Sector 1, a vorbit despre dezvoltarea Colegiului Media.

„Anul trecut am inițiat și propus două amendamente importante pentru dezvoltarea Colegiului Media. Unul dintre amendamente prevedea dotarea Colegiului cu aparatură audio, foto și video, în valoare de 1 milion de lei. Cu ajutorul acesteia, elevii se vor putea specializa în noi domenii. Aparatura se află, în acest moment, în proces de achiziție.

Al doilea amendament a constat în renovarea, igienizarea și modernizarea, în valoare de 5 milioane de lei, a căminului liceului. În imaginile de mai jos se poate observa evoluția lucrărilor ample de modernizare și igienizare a grupurilor sanitare, aflate inițial într-o situație deplorabilă.

În ultimul set de imagini se poate observa că o parte din bani au fost investiți cu folos. Trebuie precizat că doar o mică parte din bani a fost utilizată în 2022 și, de aceea, în acest an, Consilierii PNL vor susține continuarea bugetării diferenței de bani rămase pentru Colegiul Media. Activitățile de reparație și modernizare vor continua și în 2023.

Țin să mulțumesc pentru implementarea acestor amendamente colegilor Consilieri PNL din cadrul Consiliului Local al Sectorului 1, aceste amendamente fiind susținute și votate alături de mine de către Ramona Porumb, Dinu Gheorghe, Raluca Haliț, Adrian Oianu, Daniel Ciungu. Pe această cale le mulțumesc și colegilor Consilieri din partea PSD care au înțeles și votat importanța alocării acestor importante resurse pentru Colegiul Media”, a transmis Dan Podaru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close