Codul fiscal, modificat. Controverse în Senat

cod fiscal
cod fiscal

Senatul a votat cu 88 de voturi pentru, 18 împotrivă şi două abţineri proiectul de lege privind aprobarea OUG 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal. 

La dezbaterea actului normativ, senatorul PNL Florin Cîţu a atras atenţia că ordonanţa Guvernului introduce noi inegalităţi între diferite categorii sociale şi creşte impozitarea pentru salariile mari. 

"Această ordonanţă, deşi spune că vrea să elimine nişte inechităţi, introduce, de fapt, altele în sistem. (...) Este o ordonanţă care elimină impozitul pe venit pentru angajaţii sezonieri, pentru activitatea sezonieră - care nu este definită şi nu ştim exact ce înseamnă. Deşi la Comisie am cerut ca aceasta să fie extinsă pentru toţi angajaţii din turism, pentru că acolo se pare că este activitatea sezonieră, acest amendament este respins. Tot în această ordonanţă avem o creştere a impozitării unei categorii din societate, a acelor oameni care au salarii foarte mari prin eliminarea plafoanelor şi tot prin această ordonanţă se introduce o obligativitate: companiile care au o cifră de afaceri până la 500.000 de euro acum sunt obligate să plătească impozit pe venit, deşi până acum aveau opţiunea să aleagă între impozit pe venit şi impozit pe profit. Şi acest amendament pe care l-am introdus a fost respins. (...) PNL respinge această ordonanţă şi va vota împotrivă", a precizat Cîţu. 

Pe de altă parte, senatorul UDMR Tanczos Barna a apreciat că toate prevederile ordonanţei sunt "bine venite" şi duc la reducerea birocraţiei şi a riscului la care se expun agenţii economici când calculează impozitul datorat statului. 

"Toate prevederile sunt bine-venite. Sunt aproape perfecte. Ceea ce am propus noi în comisia de buget a fost introducerea unei opţiuni pentru contribuabil: crearea posibilităţii de a alege între plata impozitului pe profit şi plata impozitului de 1% pentru cifra de afaceri. (...) Opţiunea ar fi benefică pentru un număr restrâns de agenţi economici, dar ar fi benefic pentru că ar putea, în funcţie de volumul activităţii, în funcţie de profitul societăţii, să aleagă varianta care este favorabilă şi nu ar fi un dezavantaj introducerea acestui act normativ. Nu a trecut acest amendament în comisie. Cu toate acestea, cred că acest act normativ este binevenit şi reduce birocraţia şi reduce foarte mult riscul la care se expun agenţii economici în momentul în care calculează impozitul datorat statului român", a afirmat parlamentarul UDMR. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy