Codul de procedură penală, modificări adoptate de Senat ca urmare a deciziei CCR

Senat
Senat

Modificările aduse Codului de procedură penală ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale au fost adoptate luni de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 74 voturi pentru, 31 împotrivă şi 3 abţineri. 

Comisia parlamentară specială pe domeniul justiţiei a adoptat, săptămâna trecută, modificările aduse Codului de procedură penală ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, una dintre acestea fiind eliminarea sintagmei "indicii temeinice" în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale. Raportul Comisiei speciale a fost însuşit de plenul Senatului. Niciunul dintre amendamentele respinse în Comisia specială şi susţinute de senatorii Opoziţiei nu a întrunit, în plen, numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat. 

Senatorii Opoziţiei (PNL şi USR) au criticat modificările aduse Codului de procedură penală, au subliniat că multe dintre aspectele incluse în decizia CCR nu se regăsesc în actul normativ dezbătut şi au anunţat că vor ataca, în continuare, legea la Curte. Conform noului text, acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia. 

În forma contestată la CCR, textul prevede că acţiunea penală se pune în mişcare în cazul în care există probe din care rezultă "indicii temeinice" privind infracţiunea, iar în forma în vigoare a Codului de procedură penală se face referire la "presupunere rezonabilă". Opoziţia propusese să se revină la conceptul actual din lege, cel de "presupunere rezonabilă", însă a fost adoptat amendamentul propus de PSD şi ALDE.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel