Codul de procedură penală. Ambasadele, reacţie. Iohannis: "Îngrijorare"

Preşedinţia anunţă că ambasadorii statelor membre ale UE şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la modificările Codului de procedură penală.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditaţi în România, context în care aceştia şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la modificările Codului de procedură penală care au fost adoptate de către Parlament, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

"Ambasadorii statelor membre ale Uniunii şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la modificările Codului de procedură penală care au fost adoptate de către Parlamentul României. În opinia acestora, în măsura în care aceste modificări vor intra în vigoare, cooperarea în domenii precum judiciar şi poliţienesc între România şi celelalte state membre va fi afectată. De asemenea, vor exista serioase semne de întrebare cu privire la garanţiile oferite de statul român referitoare la utilizarea corectă a fondurilor europene de care beneficiază ţara noastră", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis s-a referit la nevoia de consolidare a democraţiei şi a statului de drept, ca elemente esenţiale pentru parcursul viitor al ţării noastre. În context, el a subliniat că va urmări în continuare obiectivul major asumat încă de la începutul mandatului său, de garantare a independenţei justiţiei şi continuare a luptei împotriva corupţiei.

Românii merită legi pragmatice

"Preşedintele României a exprimat convingerea că cetăţenii români merită legi pragmatice care să contribuie la consolidarea independenţei justiţiei şi să garanteze funcţionarea statului de drept, în conformitate cu valorile europene", se menţionează în comunicat.

În cadrul reuniunii, şeful statului a felicitat Bulgaria pentru activitatea sa la conducerea Consiliului Uniunii, apreciind atitudinea proeuropeană şi angajamentul său de aprofundare a proiectului european, obiective pe care şi România le împărtăşeşte pe deplin. El a evidenţiat ideea potrivit căreia existenţa Uniunii Europene este un avantaj pentru statele membre, iar ţara noastră va contribui, inclusiv din postura de Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, la realizarea unei Uniuni puternice, unite şi incluzive.

În acest sens, Iohannis a arătat că România va urmări promovarea unei abordări pragmatice şi a unor obiective fezabile, astfel încât cetăţenii să poată percepe mai bine valoarea adăugată a proiectului european şi să beneficieze de rezultate concrete. De asemenea, preşedintele a menţionat că ţara noastră este determinată să sprijine eforturile generale de depăşire a liniilor de divizare dintre statele membre prin implicarea cetăţenilor europeni şi prin promovarea de iniţiative comune şi incluzive în beneficiul tuturor statelor membre ale Uniunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel