Codrin Ștefănescu: N-o să mă DETONEZ! Martor este Crin Antonescu

Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a făcut afirmații-cheie la Antena 3, în această seară. 

Iată declarațiile lui Codrin Ștefănescu:

”În primul rând, vreau să fac o precizare, niciodată n-o să mă detonez și n-o să spun din bucătăria internă a PSD absolut nimic, mi-am apărat partidul și colegii în situații absolut imposibile ca să spun lucruri din interior. O să spun doar atât: habar n-aveam de chestiile astea, habar n-aveam de întâlniri în vie, de mese rotunde, de zile de naștere, de Crăciunuri făcute împreune, habar n-aveam! Martor îmi este Crin Antonescu. Țineți minte când s-a venit cu varianta cu Kovesi, eu cu Crin am ieșit să avem o poziție publică, pentru că nu înțelegeam ce se petrece. Pe mine m-a costat în partid, au mai încercat să mă tragă de mânecă să-mi spună că asta este linia. Am spus că n-are cum, că noi ne-am luptat împotriva unui sistem monstruos.

Noi vedeam binomul ca un monstru cu multe capete, creat la ordinul lui Băsescu și care s-a dezvoltat singur, nu are scrupule, nu are mamă, nu are tată. 

Sistemul, văzut la procesele lui Adrian Năstase

Nu am fost la aceste mese, la aceste întâlniri. Eu cunosc sistemul din sala de judecată. Asistam la fiecare proces cum este executat Adrian Năstase. Am văzut ce înseamnă câmpul tactic cu ochii mei, cum ești executat fără să faci absolut nimic. Am strigat atunci, atât de mult am strigat, încât dl Ionuț Matei m-a dat afară și mi-a zis că privirea mea sfidează onorata Curte. 

Am fost primul care am făcut conferință împotriva sistemului din sediul ÎCCJ”. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel