Cod ROȘU de temperaturi extreme. Alimentul care te ajută pe timp de caniculă. Alice Grasu: Trebuie să avem grijă

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Specialiștii în sănătate spun că putem trece mai ușor peste zilele caniculare dacă respectăm o serie de măsuri esențiale.

Alice Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București - Ilfov, a intervenit în această dimineață în direct la Antena 3 unde a explicat ce trebuie să facă oamenii pe timpul perioadelor caniculare, dar și ce regim alimentar ar fi indicat să respecte. 

Specialistul a subliniat faptul că iaurtul este un aliment ”foarte bun hidratant”, care ar ajuta pe timpul perioadelor caniculare. De asemenea, Alice Grasu atrage atenția asupra ținutei. 

”Trebuie să avem grijă cum ne îmbrăcăm în aceste zile toride, se va purta îmbrăcăminte amplă, lejeră, vaporoasă din fibre naturale, care să acopere cât mai mult din suprafața corporală, capul va fi acoperit cu pălărie, cu șapcă sau se va purta umbrelă.

Foarte importante sunt alimentația și hidratarea

Se vor consuma peste doi litri, doi litri și jumătate de lichide, în fiecare zi. Când spunem lichide, mă refer la apă, ceai, la temperatura camerei, sucuri naturale, se vor evita băuturile cu conținut ridicat în cofeină, se vor evita băuturile foarte dulci și băuturile alcoolice. Aceste categorii cresc diureza și accentuează eliminarea apei din organism. Regimul va fi un regim bogat în fructe și legume proaspete, astfel în cât să creștem hidratarea organismului. Sugarii vor fi alimentați la cerere în această perioadă, nu se va face diversificarea alimentației. Nu trebuie să așteptăm să apară senzație de sete, se va consuma un pahar de apă sau chiar iaurtul este un foarte bun hidratant, la jumătate de oră. (...) Cele mai vulnerabile categorii sunt sugarii, copii mici, persoanele cu boli cronice, persoanele de vârsta a treia, persoanele cu dizabilități, în general toate acele categorii dependente. Față de aceștia trebuie să avem foarte multă grijă în astfel de situații”, a explicat Alice Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București - Ilfov.

Avertizare meteo de tip COD ROȘU

 

Fenomene vizate: temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat
Interval de valabilitate: 24 și 25 iunie
Zone afectate: județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș

Joi și vineri (24 și 25 iunie) în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 41 de grade, iar în nord-vest între 35 și 38 de grade. În cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20...24 de grade.

CITEȘTE ȘI: Cod ROŞU şi PORTOCALIU de caniculă în jumătate de ţară

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel