Cod penal. Tomac: Deputaţii care votează altfel vor fi excluşi

Eugen Tomac
Eugen Tomac

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat miercuri, 4 iulie, că este sigur că toţi deputaţii din partidul său vor vota împotriva modificărilor propuse de coaliţia de guvernare la Codul penal.

'Este o zi cu totul deosebită astăzi în Parlament. PMP vrea să îşi reafirme cât se poate de clar poziţia cu privire la modificările pe care actuala majoritate le face la Codul penal. Considerăm că este inadmisibil modul cum s-a procedat până în prezent, acesta este şi motivul pentru care noi nu am girat Comisia Iordache, o comisie compromisă încă din momentul în care s-a decis ca domnul Iordache să patroneze lucrările acestei comisii extrem de importante. Credem că legile trebuiau modificate plecând de la principiul bunei credinţe şi servirii interesului întregii societăţi, iar ceea ce se întâmplă la ora actuală arată foarte clar că actuala putere are un plan foarte bine definit cu scopul de a-şi proteja liderii politici. Din acest punct de vedere PMP va vota împotriva modificărilor la Codul penal', a spus Tomac la Parlament.

'Nu sunt prezenţi toţi colegii astăzi la lucrările plenului, dar toţi cei care suntem aici vom vota împotrivă. După cum ştiţi şi la Codul de procedură penală am avut o situaţie nefericită şi decizia politică a fost să ne despărţim de colegul care a votat Codul de procedură penală. Vom aplica aceeaşi măsură şi de data aceasta, dar nu va fi cazul, sunt sigur, pentru că decizia noastră este clar asumată, fermă', a menţionat Tomac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel