CNN și HBO-vânzare. AT&T a primit acordul pentru preluare

Firma americană de telecomunicaţii AT&T a anunţat miercuri că a obţinut aprobarea Comisiei Europene (CE) pentru planificata achiziţie a grupului media Time Warner care deține posturile tv HBO, CNN, TNT și TBS. Tranzacţia, evaluată la 85,4 miliarde de dolari va crea cea mai mare companie de conţinut şi distribuţie integrată vertical din lume, transmite Reuters.

 Tranzacţia, care încă trebuie aprobată de Departamentul american al Justiţiei, ar urma să se încheie până la sfârşitul anului, a precizat AT&T. 

În timpul campaniei electorale, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că va bloca tranzacţia deoarece achiziţia va oferi AT&T o concentrare prea mare a puterii. În ianuarie, un oficial al administraţiei a declarat, pentru Reuters, că Trump încă se opune acordului. 

AT&T, înfiinţată în 1885, vrea să cumpere compania mamă a studioului de film Warner Bros, care are o vechime de 93 de ani, cu suma de aproximativ 110 dolari pe acţiune, jumătate în numerar şi jumătate în acţiuni, în ceea ce va fi cea mai mare fuziune din acest an. Tranzacţia a fost aprobată de consiliile de administraţie ale AT&T şi Time Warner şi urmează să fie supusă spre aprobare autorităţilor de reglementare. 

Distribuitorii de pay-TV, cum ar fi AT&T, încearcă să-i oprească pe abonaţi să renunţe la serviciile lor pentru alternativele online, mai ieftine. Ei vor să aibă propriile lor servicii de streaming TV pe care să le ofere consumatorilor. 

Time Warner, care deţine şi posturile de televiziune CNN, HBO, TBS şi TNT, este o ţintă importantă pentru AT&T. Grupul media are o vastă arhivă de filme şi seriale de televiziune, cum ar fi Batman, Harry Potter şi Game of Thrones, şi se află printre cei mai prolifici producători de la Hollywood, cu venituri anuale de 28 de miliarde de dolari, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel