EXCLUSIV  CNAS, decontare străinătate. România pierde sute de milioane de euro

Bogdan Bolojan / 13 oct 2017 / 20:58 Salveaza PDF Comentarii

Statele puternice ale Uniunii Europene au început să se plângă de migrație, însă nu și atunci când acest fenomen le aduce sume uriașe de bani. Totul, în detrimentul unor state mai puțin dezvoltate, precum România, care ar putea folosi banii pentru construirea unor spitale regionale. 

Este vorba despre migrația pacienților către țările cu sisteme medicale puternice. România, prin CNAS, ajunge să deconteze sume uriașe pentru tratamentele românilor care caută vindecarea în străinătate. 

"Suma pe care CNAS o plătește pentru tratamente în străinătate anual, este egală cu două treimi din costurile necesare construirii unui spital regional. Țările europene se plâng de migrație, dar nu și de migrația pacienților care le aduce bani grei," a spus Răzvan Vulcănescu, președintele interimar al CNAS. 

Astfel, Casa Națională de Asigurări de Sănătate plătește tratament și intervenții de peste 500 de milioane de euro pentru românii care se tratează în străinătate. Practic, în trei ani s-ar putea construi două spitale regionale cu banii care sunt folosiți pentru tratamentele din afara țării.

"Poate că țările occidentale ar trebui să se gândească de două ori înainte de a se plânge de migrație," a spus Vulcănescu. 

Declarația a fost făcută de Răzvan Vulcănescu, președintelele interimar la CNAS, la a IV-a Conferinţă Naţională de Farmacoeconomie şi Management Sanitar, care se desfăşoară, în perioada 12-14 octombrie, la Poiana Braşov.

[citeste si]


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24