CNADNR. Contractul pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, ANULAT

Decizie șoc a CNADNR. După 10 ani, Autostrada Zăpezii rămâne doar simple vorbe. În urma finalizării negocierii pentru atribuirea contractului de concesiune cu asocierea VinciStrabag-Aktor,CNADNR SA anunţă anularea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice pentru proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Comarnic-Braşov, se arată într-un comunicat al companiei.

"Decizia a fost luată în conformitate cu art.94 din HG 925/2006 („indiferent de momentul iniţierii procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligaţia de a verifica, înainte de încheierea contractului, respectarea dispoziţiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele ce intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice") şi art. 209 din OUG nr. 34/2006 („autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri: litera c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului")", menţionează comunicatul CNADNR.

Această decizie a fost determinată de analiza următoarelor elemente:

1) Contractul de concesiune este încadrat conform metodologiei Eurostat „on Government
balance sheet". În aceste condiţii şi având în vedere costul semnificativ al proiectului, în situaţia în care Autoritatea Contractantă (rezultată din asocierea CNADNR cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în 2012) ar încheia contractul de concesiune cu ofertantul declarat câştigător, aceasta ar putea duce la nerespectarea angajamentelor pe care România le-a încheiat cu CE, FMI, Banca Mondială în privinţa ţintei de deficit bugetar şi a datoriei publice;

Citește și: Ioan Rus către şefii CNADNR: "Voi sta cu ochii pe dumneavoastră! "

2) Ofertantul declarat câştigător nu a reuşit să obţină implicarea instituţiilor financiare

internaţionale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanţarea proiectului de concesiune. Pe de altă parte, în ipoteza unei finanțări acordate exclusiv de finanțatori privați, costurile de finanţare pentru
realizarea proiectului ar creşte;

3) Ministerul Finanţelor Publice a refuzat să emită o scrisoare de susţinere a proiectului şi al
suportării costurilor aferente contractului de concesiune din bugetul de stat în condiţiile unei
clasificări onGovernment balance sheet a proiectului, date fiind riscurile cu privire la depăşirea
ţintei de deficit bugetar stabilită şi calificarea scrisorii de susţinere ca o garanţie de stat;

4) După desemnarea ofertantului câştigător, acesta, alături de potenţialii finanţatori privaţi, au
solicitat unele modificări ale unor clauze ale contractului de concesiune. Acceptarea acestor
solicitări ar fi însemnat chiar modificarea procedurii de atribuire şi a condiţiilor care au stat la baza depunerii ofertelor;

5) Prezentarea publică a proiectului a generat o puternică reacţie negativă, mai ales în privinţa
costurilor prezentate.

Citește și: Victor Ponta, bilanț la împlinirea a trei ani la Palatul Victoria. Comarnic-Brașov, prioritate pentru perioada următoare

Cu toate acestea, autostrada Bucureşti - Braşov (din care face parte şi tronsonul Comarnic -
Braşov), rămâne o prioritate în Master Planul General de Transport (MPGT), proiectul autostrăzii fiind continuat şi dezvoltându-se în paralel cu realizarea autostrăzii Sibiu - Piteşti.
În acest sens, în prezent este în procedura de licitaţie deschisă atribuirea contractului "Proiectare și execuție finalizare Autostrada București – Brașov, Secțiunea București – Ploiești, Sector 1, km 0+000 - km 3+325; Nod Centură București, km 6+500 și Nod Moara Vlăsiei, km 19+500".

Tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov este împărţit în 5 sectoare. Sectoarele 1 şi 5 (dinspre Comarnic, respectiv dinspre Braşov, cu o lungime totală de aproximativ 10 km, la care se adaugă şi drumuri de legătură) vor fi scoase la licitaţie, cu finanţare de la Bugetul de Stat.

Citește și: DEMISIE VICTOR PONTA în 2016, dacă AUTOSTRADA COMARNIC - BRAȘOV nu e gata. Ce spune Ioan Rus

Pentru sectoarele 2, 3 şi 4, care reprezintă partea cea mai dificilă a proiectului, va fi scoasă la
licitaţie actualizarea studiilor geotehnice, cu finanţare de la Bugetul de Stat.
În paralel, pentru fluidizarea traficului pe DN1, sunt în lucru Studiile de Fezabilitate referitoare la variantele de ocolire Comarnic şi Buşteni. După finalizarea SF-urilor vor fi scoase la licitaţie
lucrările de construcţie, cu finanţare de la Bugetul de Stat.
Tot pentru fluidizarea traficului, la ieşirea din Sinaia spre Braşov, este proiectat şi urmează să fie realizat un sens giratoriu.

De asemenea, se vor finaliza Studiile de Fezabilitate privind Varianta de Ocolire Câmpina,
modernizarea drumului existent pe Valea Doftanei (DJ 102I) şi a drumului forestier până în Săcele, astfel încât, în 2016 să înceapă lucrările pentru a avea un drum naţional modern între Câmpina şi Săcele.

Finalizarea acestor două mari proiecte prevăzute în MPGT, Piteşti – Sibiu şi Comarnic – Braşov,
înseamnă atât închiderea Culoarului IV Pan European, cât şi dezvoltarea socio-economică a mai multor regiuni importante ale ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel