Clujul devine capitala Startup-urilor din Europa

În perioada 21-22 martie 2019, Cluj-Napoca va găzdui Startup Europe Summit 2019 - conferința Comisiei Europene privind Startup-urile tehnologice organizată în parteneriat cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Primăria municipiului Cluj-Napoca.

Acest summit dedicat startup-urilor are loc pentru prima dată în Romania și face parte din calendarul manifestărilor organizate în România în contextul președinției Consiliului Uniunii Europene.

Pentru două zile, Clujul devine capitala Startup-urilor din Europa. Tema ediţiei din acest an a Startup Europe Summit este "Digital Single Market".

Actori principali în antreprenoriat și inovație tehnologică din Europa Centrală și de Est își vor da întâlnire la Cluj-Napoca cu actori-cheie în ecosistemele de inovare din Europa de Vest.

Liderii tehnologiei, la Cluj-Napoca

Participanții la Summit vor putea afla ultimele noutăți direct de la liderii tehnologiei, dar și detalii despre oportunitățile de finanțare europene direct de la Bruxelles, inclusiv despre programele de susținere a startup-urilor (Startup Europe, Consiliul European pentru Inovare, Digital Innovation Hubs, EIT Digital).

De asemenea, în cadrul summitului, participanții vor intra în legătură directă cu liderii instituțiilor internaționale de finanțare (Banca Mondială, BEI, Fondul European de Investiții, IFC și BERD) și vor putea descoperi modul în care administrația publică din întreaga regiune și din Europa îi poate ajuta, fie că se află în căutarea unei finanțări, a unui nou loc de muncă, a noului co-fondator sau a investiției potrivite.

Vezi și:

VIDEO #șîeu. Școlile de șoferi, protest pe străzile din Brașov

Poliţia Capitalei solicită sprijinul cetăţenilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel