Cluj, premieră românească: Licitaţie cu utilaje second hand

Bogdan Cotigă / 26 oct 2018 / 19:14 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Prima licitaţie de utilaje second hand din România, în cadrul căreia au fost scoase la vânzare maşini agricole, dar şi pentru transporturi, a avut loc vineri la Cluj, cel mai scump autovehicul adjudecat fiind un tractor în valoare de 48.000 de euro. 

Potrivit managerului de proiect, Raul Aştefanei, în cadrul licitaţiei au fost scoase la vânzare 50 de utilaje, scopul organizatorilor fiind acela de a ajunge ca în următorii cinci ani să tranzacţioneze în acest mod unul din cinci utilaje second hand vândute în România. 'La Cluj-Napoca s-a desfăşurat prima licitaţie de utilaje second hand - camioane, tractoare, combine agricole - din România. Au fost scoase la vânzare 55 de utilaje din trei industrii - tehnică agricolă, utilaje de construcţii şi pentru transporturi, valoarea totală a acestora depăşind 1,3 milioane de euro. Scopul nostru este să contribuim la schimbarea majoră a mediului de afaceri din România prin relaţii de business bazate pe corectitudine, iar viziunea noastră pentru următorii ani este ca unul din cinci utilaje second-hand din România sa fie achiziţionat prin Licitaţia Colosus. Cel mai scump s-a vândut un tractor, cu suma de 48.000 de euro', a spus Aştefanei.

Ce beneficii există

Conform organizatorilor licitaţiei, această metodă de vânzare comportă unele beneficii, deoarece cumpărătorul poate intra în posesia unui utilaj verificat şi la un preţ sub cel al pieţei de utilaje second hand. 'Participanţii au putut testa utilajele verificându-le eficienţa şi starea tehnică şi au avut posibilitatea, pentru prima dată, ca la o licitaţie de utilaje să facă achiziţii tehnice prin leasing. Pentru a spori siguranţa cumpărătorilor le-am oferit o garanţie pentru viciile ascunse ale utilajelor timp de 7 zile', au mai spus organizatorii. De asemenea, şi dealerii români de utilaje second-hand au anumite avantaje, deoarece ei îşi pot vinde mai uşor stocul la asemenea licitaţii şi pot scăpa de costurile logistice mari ale utilajelor sau de cele operaţionale cu depozitarea şi cheltuielile cu publicitatea. Licitaţia care s-a desfăşurat vineri a durat peste trei ore, organizatorii reuşind să vândă 10% din utilajele prezentate. Evenimentul a fost organizat de o companie cu capital 100% românesc care îşi propune să sprijine în acest fel piaţa echipamentelor second hand din România. 



Te-ar putea interesa




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26