Clotilde Armand, solicitare pentru Vasile Blaga: Singura soluție morală

Clotilde Armand, vicepreședinte al Uniunii Salvați România, îi solicită demisia lui Vasile Blaga, "singura soluție morală", în cazul în care se confirmă anchetarea sa într-un dosar de corupție.

"Dacă se confirmă informaţia că Vasile Blaga este cercetat în calitate de suspect într-un dosar de luare de mită, aceasta vine să întărească ceea ce noi cei din USR spunem de foarte multă vreme – PNL este un partid clientelar, condus de o clică la fel de coruptă precum cea de la şefia PSD.

Singura soluţie morală pentru domnul Blaga ar fi să-şi dea demisia din funcţia de co-preşedinte al PNL, cel puţin până la clarificarea acestui dosar, iar PNL trebuie să dovedească faptul că în sfârşit îşi poate respecta criteriile de integritate asumate şi poate elimina din conducerea partidului şi de pe listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare personaje controversate.

Includerea însă a unor figuri precum Petre Roman şi Roberta Anastase pe listele de candidaţi ai PNL arată practic că partidul rămâne nereformat şi captiv unor grupuri de interese de tip clientelar.

Singura formaţiune integră capabilă să oprească PSD din drumul spre putere rămâne prin urmare USR", este mesajul postat miercuri de Clotilde Armand pe pagina sa de socializare.

Copreședintele PNL Vasile Blaga a fost pus sub control judiciar de către DNA pentru trafic de influență. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel