Clotilde Armand, casă de 500.000 de euro în Bucureşti, cu banii jos. Nu se ştie suprafaţa

Câţi metri pătraţi are casa lui Clotilde Armand
Câţi metri pătraţi are casa lui Clotilde Armand

Clotilde Armand este, conform declaraţiei de avere, proprietara unui imobil în Capitală, achiziţionat cu peste 500.000 de euro, cash. 

Cu toate astea, problemele apar la suprafaţa imobilului. Astfel, dacă în declaraţia de avere acesta ar avea 300 de metri pătraţi, în actul notarial de vânzare cumpărare, el ar avea de fapt 450 metri pătraţi. 

"Doamna Armand a făcut public faptul că deţine un contract prenupţial cu soţul, ce e al ei, e doar al ei, ce e al soţului, e doar al soţului. Astfel, vedem că are o casă de 300 de metri pătraţi în Bucureşti, doar a ei. Tranzacţia la casa dânsei a fost efectuată cu banii pe loc, 540.000 de euro. În declaraţia de avere nu prea întâlneşti ce vezi cu ochiul liber. Vezi o casă de 300 de metri pătraţi", a spus Oana Zamfir la Antena 3. 

"Dar când te uiţi la ea, vezi că e mai mare. Şi dacă te înşeală ochii, te duci la documente. Unde scrie negru pe alb că are 450 metri pătraţi. Au fost făcute şi nişte modificări, adăugiri şi s-a ajuns la această suprafaţă", a replicat Adrian Ursu. 

Ba mai mult, spune Adrian Ursu, casa din 1927 a mai fost odată evaluată în 1995, iar la acea evalure s-a constat că ar avea peste 500 de metri pătraţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel