€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

Clarificări privind menținerea calității de asigurat în sistemul de sănătate pentru anumiți români
Autor: Anca Murgoci

bani-lei_53587900 arhivă proprie
 

Iată câteva clarificări privind menținerea calității de asigurat în sistemul public de sănătate pentru anumite categorii de beneficiari de prestații sociale!

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială informează beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație de acomodare în vederea adopției și venit minim de incluziune că, urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 699 din 25.07.2025 a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, nu este necesară nicio acțiune suplimentară din partea acestora pentru menținerea calității de asigurat în sistemul public de sănătate.

Legea menționată aduce modificări Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015), Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

Precizăm că, pentru beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație de acomodare în vederea adopției și venit minim de incluziune:

nu este necesară exprimarea unei opțiuni de asigurare alternativă în sistemul de sănătate;

contribuția de 10% aferentă asigurărilor sociale de sănătate se va reține automat la sursă, din indemnizațiile lunare;

această contribuție va fi declarată și plătită de către agențiile pentru plăți și inspecție socială și a municipiului București prin Declarația 112, în condițiile prevăzute de lege, pentru fiecare beneficiar în parte.

Astfel, aceste categorii de beneficiari rămân asigurate în sistemul public de sănătate fără demersuri suplimentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close