Clanul, ultimul episod din sezonul 2 (VIDEO)

Sursa foto: Facebook Clanul
Sursa foto: Facebook Clanul

Unii s-au salvat, alții au picat în propia capcană și mulți dintre ei acționează la risc! Cum îi vor încurca propriile decizii și cât vor trebui să plătească pentru acțiunile lor, vedem în închieierea serialului.

Florinel, copilul lui Bebe Măcelaru, răpit

"Am luat băiatu ca să nu mai fie lângă tine care vine poliția peste noi și ne răscolește toată casă și n-avem pic de siguranță în viața asta. Am luat niște bani de acolo, am mers la motel, am luat o cameră. Am ieșit 5 minute, poate mai puțin, să iau un suc și când m-am întors, nu mai era băiatul meu. Găsește-l!”, îi va spune Magda lui Bebe. "Magdo, am mai omorât o dată mama la copilul meu, mai o fac o dată. Tu meriți mai mult ca ailaltă!”, o va amenința Tătuțu.

"Scapă de mizeria în care ți-ai așezat sufletul"

Vera va fi arestată, iar Olivia va încerca să o convingă să-i spună tot adevărul despre Bebe Măcelaru`: "Clanul dumitale nu e un loc așa de sigur cum crezi. Știu că ești doar de fațadă în actele alea! Dă-mi-l pe Măcelaru` și îți promit că nu vei sta nicio zi în celulă. Scapă lumea de un criminal și scapă și tu de mizeria în care ți-ai așezat sufletul.”

"Amândouă tot cu un glonte în cap se rezolvă"

Tătuțu va încerca să găsească vinovați pentru situația în care se află Vera, iar pe lista lui se va afla și David: "Ești vânzător de Tătuț, copilule. Cum ai lăsat să se facă ce s-a făcut cu Vera? Cred că ești ori vânzător, ori prost grămadă. Amândouă tot cu un glonte în cap se rezolvă. Am pus banul greșit pe tine când l-am pus. Tot ce am băgat în tine, de când te-am luat de la Ciomag. Niciun folos nu am după tine, necazuri și atât. Dacă nu rezolvi cu Vera, ești liber de contract cu mine. Și eu cu tine!”.

Ultimul episod din sezonul 2 al serialului poate fi urmărit duminică, 14 mai, de la 20:00, pe PRO TV.

"Ne aduce aproape de aflarea adevărurilor și de împlinirea poveștii"

Anghel Damian, Creative Producer și scenarist, a vorbit despre marele final și a dezvăluit că evenimentele care îi așteaptă pe fanii serialului reprezintă o punte spre aflarea adevărului mult așteptat.

"Înainte să începem filmările la serial, cineva îmi spunea că familia e familie și clanul e clan. În ultimul an, aceste concepte s-au transformat și familia mea a devenit "Clanul". Îndrăznesc să spun că afirmația e valabilă și pentru milioanele de telespectatori fideli serialului. Clanul - sezonul doi ajunge la un final. E un final de etapă pentru personajele noastre, o suspensie care ne aduce aproape de aflarea adevărurilor și de împlinirea poveștii. Clanul te așteaptă în familie, duminica asta, de la ora 20:00, pe PRO TV”, a spus Anghel Damian, potrivit stirileprotv.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel