Ciucă: Soluția nu este o grevă pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale!

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, marți, după consultările cu reprezentanții elevilor și părinților, faptul că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, însă soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale.

'Am susținut, încă de la început, că elevii și părinții nu trebuie să fie afectați de greva din educație și că trebuie să le garantăm continuarea procesului educațional. Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de părinți și elevi și o discuție despre situația cu care ne confruntăm zilele acestea.Am repetat că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale.

Revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie. În plus, ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate vor intra în şedinţa de guvern de vineri.

Am făcut apel la cei prezenți astăzi la întâlnirea de la guvern să susțină demersurile noastre pentru a debloca această situație. Reiterez disponibilitatea mea și a întregului aparat guvernamental la dialog, oricât va fi nevoie. Cred în continuare că doar comunicarea susținută și colaborarea sunt căile prin care putem să depășim situația creată.', a transmis premierul Nicolae Ciucă, pe pagina de Facebook.

Amintim faptul că greva generală declanşată de sindicatele din învăţământ schimbă calendarul pentru Evaluarea Naţională de la clasa a VI-a. 

Evaluarea Națională la clasa a VI-a se va desfășura între 30 și 31 mai, potrivit unui anunț al Ministerului Educației privind modificarea calendarului examenului. Schimbarea are loc în contextul în care profesorii sunt în grevă generală de luni, 22 mai.

"A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 - 2023.  Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai (Limbă și comunicare), respectiv 31 mai (Matematică și științe ale naturii)”, a transmis Ministerul Educației.

Iniţial, aceasta trebuia să se desfăşoare în perioada 24-25 mai 2023. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel