Creșterea economică a României anunțată de INS este un rezultat de etapă, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
„Sunt două cifre. Prima este legată de creșterea față de perioada similară a anului trecut, 6,5%. Cea de-a doua este 5,2% față de trimestrul anterior. Subliniez că, în actualul context, în condițiile în care a fost cât se poate de evident că activitatea desfășurată a fost impactată de efectele crizei pandemice, de efectele crizei prețurilor la energie și gaze și efectele invaziei ruse în Ucraina, s-a reușit, dincolo de orice așteptări, realizarea unei creșteri economice, așa cum arată cifrele, România a avut cea mai mare creștere pe primul trimestru comparat cu trimestrul anterior în cadrul UE. Este rezultatul muncii tuturor membrilor guvernul, e rezultatul dialogului avut cu mediul de afaceri, cu mediul asociativ, cu toți cetățenii, este rezultatul asigurării deciziilor și măsurilor la nivel politic pe care le-am luat la nivelul coaliției împreună”, a spus, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.
De asemenea, premierul a mai spus că, prin programul de guvernare, abordarea Executivului a fost să orienteze deciziile guvernului către mediul de afaceri și investiții.
„Este un rezultat de etapă, rezultat pe care trebuie să-l avem în vedere în continuare și să continuăm să ne mobilizăm și să ne focalizăm atenția pe măsuri concrete, rezultate în urma dialogului și în urma identificării soluțiilor concrete, pentru a putea să beneficiem de toate oportunitățile pe care ni le oferă fondurile europene. (...) Suntem, de asemenea, foarte atenți la efectele pe care le produce creșterea galopantă a inflației. Am discutat în coaliție măsurile pe care trebuie să le luăm. (...) Am convenit să continuăm să asigurăm tot ceea ce este instituțional posibil să finalizăm jaloanele și țintele asumate prin PNRR, să asigurăm cadrul pentru punerea lor în aplicare. Avem nevoie să susținem activitatea coerent, pentru a putea închide toate aceste asumări, astfel încât la finalul lunii să înaintăm cererea de finanțare și să beneficiem de încă 3 miliarde de euro alocate pentru anul acesta”, a explicat Nicolae Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu