Cîțu, decizii după întâlnirea cu activiștii de mediu bătuți

Florin Cîțu / Foto Facebook
Florin Cîțu / Foto Facebook

„E clar că nu putem lăsa lucrurile așa”, a spus Florin Cîțu după întâlnirea cu activiștii de mediu și unul dintre jurnaliștii agresați într-o pădure din Suceava.

„E clar că nu putem lăsa lucrurile așa, nu putem tolera violența în nicio situație”, a declarat premierul Florin Cîțu după întâlnirea de miercuri cu activiștii de mediu și unul dintre jurnaliștii agresați într-o pădure din Suceava săptămâna trecută.

„Am avut în această dimineață o întâlnire cu activistul de mediu și unul dintre jurnaliștii agresați într-o pădure din Suceava săptămâna trecută. E clar că nu putem lăsa lucrurile așa, nu putem tolera violența în nicio situație. Autoritățile trebuie să își facă treaba și să se asigure că cetățenii români sunt în siguranță, iar cei care greșesc trebuie să plătească”, a scris, pe contul de Facebook, premierul Florin Cîțu.

Grup de lucru la Ministerul Mediului

Premierul relatează că, în urma discuției, a stabilit că SUMAL-ul, acel sistem de urmărire a lemnului tăiat, trebuie îmbunătățit astfel încât să asigure eficiență și transparență totală.

„Prin urmare, va fi format un grup de lucru la ministerul Mediului, iar reprezentanții ONG-urilor vor lua parte la tot procesul”, a adaugat premierul.

Activiștii de mediu Tiberiu Boșutar și Gabriel Păun și jurnalistul Radu Mocanu au avut, miercuri, o întâlnire cu premierul Florin Cîțu.

„Un dialog există. Și o deschidere la dialog. Acum să vedem dacă și primim ceea ce am cerut, mai exact constituirea unui grup de lucru pe SUMAL din care să facem parte. Grupul de lucru se va ocupa pe dezvoltarea SUMAL. Aplicația SUMAL e foarte bună, nu e completă și nu produce efectele așteptate. Vrem să veni în ajutorul instituțiilor”, relatează Tiberiu Botușar.

Un jurnalist și un activist de mediu au fost bătuți cu bestialitate de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava. Victimele făceau un reportaj despre tăierile ilegale de păduri, notează Mediafax. Ambele victime au ajuns la spital, iar echipamentele le-au fost distruse.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy