Cîţu, după ce Boc a spus despre el că e "viitorul PNL şi al României": Mă onorează şi mă responsabilizează

Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro

Florin Cîţu a transmis un mesaj după ce Emil Boc a spus despre el că "Florin Cîțu este viitorul României și al Partidului Liberal".

"În primul rând, nu avem un Congres al PNL. În al doilea rând, opinia domnului astăzi primar, fost preşedinte de partid, fost premier, este una care mă onorează şi, bineînţeles, mă responsabilizează. Dar vom discuta despre toate aceste lucru atunci când vom avea un calendar pentru congres", a transmis, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, premierul Florin Cîţu. Premierul răspunde, astfel, mesajelor de susţinere pe care i le-a transmis, în ultimul timp, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca. 

Ce a afirmat Emil Boc

"Florin Cîțu a preluat din mers ștafeta și confirmă în fiecare zi. Cred că acesta e marele avantaj al PNL, că are ocazia să aibă oameni care preiau ștafeta și duc ștafeta mai departe. Asta este viața politică: să ai în echipă întotdeauna oameni capabili să ducă și partidul, și România la nivelul următor. Din punctul meu de vedere, Florin Cîțu este viitorul României și al Partidului Liberal. (...)

Eu nu o să mă implic mai mult decât îmi permite funcția pentru că pentru mine prioritar a fost, este și rămâne Clujul. Clujul mi-a dat șansa să ajung și premier și să revin primar, Clujul mi-a dat șansa să fiu ceea ce sunt azi ca om politic și le datorez clujenilor acest lucru și muncesc de zi până noapte să nu-i dezamăgesc. Clujenii reprezintă pentru mine de departe cea mai importantă prioritate pe care o am

(...) Nu sunt în afara unui partid politic și voi susține o echipă care să ducă și partidul, și România la nivelul următor. Florin Cîțu are multe argumente, nu știu dacă va candida sau nu, dar are multe argumente prin care poate duce și partidul, și România în Europa pe care ne-o dorim cu toții și de a aduce Europa mai mult la noi acasă, pentru că un proiect de țară major și în care crede și Florin Cîțu este să ne aducem românii acasă, pentru că resursa umană este cea mai importantă resursă a planetei (...)

Oameni care să scoată ce-i mai bun dintr-o națiune sunt rari, or Florin Cîțu  este un om care poate să scoată ce este mai bun din România", a declarat, recent, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel