Centrul comercial City Mall, aflat în procedură de faliment, va fi scos la licitaţie la sfârşitul lunii martie, cu un preţ de pornire de 33 milioane euro, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), lichidatorul judiciar al centrului comercial.
Potrivit CITR, în funcţie de cererea şi oferta din această licitaţie, vor fi organizate alte licitaţii până în iunie, transmite Mediafax.
Licitaţia va fi una cu strigare competitivă, pornind de la valorile aprobate de Comitetul Creditorilor. Alături de lichidatorul judiciar, care are atribuţia legală de vânzător, din comisia de licitaţie vor face parte şi reprezentanţi ai celor mai importanţi creditori, se arată într-un comunicat al CITR.
"Deşi societatea a intrat la cererea acţionarilor direct în procedura simplificată a falimentului, împreună cu creditorii am decis menţinerea activităţii curente «going concern» în încercarea de a păstra plusul de valoare al unui bussines în funcţiune. Astfel, acest activ se va vinde ca un bussines în viaţă, reprezentând o premieră în vânzările de acest tip în România", a declarat, în comunicat, Radu Lotrean, managing partner CITR.
Reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania spun că mai multe fonduri de investiţii, investitori din real estate şi dezvoltatori de mall-uri şi-au exprimat interesul de a participa la licitaţie. Oferta de vânzare a fost promovată prin intermediul CB Richard Ellis Group şi Colliers International.
Principalele atuuri ale centrului comercial sunt preţul, poziţia, publicul ţintă, existenţa unui mix de chiriaşi, precum şi a unor interese expres exprimate de către mari retaileri de a intra în City Mall, potrivit CITR.
"Există un interes crescut din partea mai multor potenţiali investitori, astfel că suntem optimişti asupra faptului că centrul comercial va fi vândut la un preţ optim. Mai mult, condiţiile prevăzute în caietul de sarcini sunt uşor de îndeplinit deoarece dorim să lărgim pătura de eventuali investitori, nu să o restrângem", a adăugat Radu Lotrean.
CITR menţionează că există disponibilitatea din partea băncilor creditoare de a finanţa noii proprietari.
Recent, managementul City Mall a fost preluat de Coldwell Banker Affiliates pentru o mai bună organizare şi exercitarea unui management eficient. Implicarea Coldwell Banker Affiliates of Romania în perioada post-vânzare va fi la latitudinea investitorului, se mai arată încomunicat.
Centrul comercial a intrat în faliment în luna noiembrie a anului trecut, principala cauză fiind imposibilitatea firmei care îl deţine, Victoria Holding (parte a fondului australian de investiţii APN European Retail Trust), de a achita costurile financiare pe care le-a presupus achiziţionarea City Mall în 2006. La vremea respectivă, fondul a plătit pentru cumpărarea mall-ului peste 100 milioane de euro. Fondul australian este al treilea proprietar al City Mall, amplasat în zona Eroii Revoluţiei.
Potrivit tabelului preliminar de creanţe prezentat de administratorul judiciar, cele trei bănci finanţatoare ale proiectului au de recuperat 176 milioane lei (peste 41 milioane de euro), din care Bancpost 21,6 milioane lei (circa 5 milioane de euro), UniCredit Bank Austria - 153 milioane de lei (35,7 milioane de euro), iar UniCredit Ţiriac Bank 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro).
În total, cele trei instituţii de credit au împrumutat Victoria Holding cu 67,3 milioane de euro, pentru finanţarea achiziţiei centrului comercial şi pentru construcţia unei parcări.
Diferiţii furnizori de servicii şi alţi parteneri de afaceri ai firmei, încadraţi în categoria creditorilor chirografari (creditori pe baza unui act sub semnătură privată, n.r.), care nu au garanţii, au de recuperat 141,3 milioane lei (33 milioane de euro). Printre acest tip de creditori înregistraţi în tabelul preliminar al creanţelor se numără APN European Retail Trust, proprietarul mall-ului, care are de recuperat 65 milioane de lei (15 milioane de euro), dar şi firma Porolis Expert, parte a fondului, cu 67 milioane de lei (16 milioane de euro).
City Mall are o suprafaţă totală de 38.000 metri pătraţi, structurată pe trei subsoluri, parter şi patru etaje, oferind o suprafaţă de închiriat de 19.000 metri pătraţi. Centrul comercial cuprinde 80 de magazine, o zonă de cafenele şi restaurante, precum şi un cinematograf operat de compania City Cinema.
Din analiza evoluţiei rezultatului net se observă că în anul 2006 firma a obţinut profit de 9 milioane de euro, iar începând din 2007 are pierderi, în 2008 raportând un rezultat net negativ de 93,3 milioane de lei. În primele 10 luni ale anului 2010 pierderea a fost de 15,06 milioane lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu