Cioloș o apără pe Kovesi: Să reacționăm

Nicolae Ionescu / 13 feb 2019 / 22:33 Salveaza PDF Comentarii
Dacian Cioloș
Descriere foto: Dacian Cioloș

Dacian Cioloș a scris, miercuri seară, un mesaj de susținere a Laurei Codruța Kovesi. Fostul premier insinuează că acum Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie este subordonată politic. 

"Încercarea de intimidare și discreditare a Laurei Codruța Kovesi este o acțiune de compromitere publică specifică actualei puteri. Liderii PSD-ALDE nu doresc ca fosta șefă a DNA să ajungă procuror-șef european și folosesc toată mașinăria de manipulare și de presiune, dar și instituțiile subordonate politic, pentru a stopa chiar și fizic această numire pe ultima sută de metri.

Așa au procedat cu toți cei care li se opun și e momentul să înțelegem că situația se va înrăutăți cu cât ne apropiem de campania electorală.

Punerea sub acuzare a Laurei Codruța Kovesi de către Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie este o dovadă că au construit mecanismele necesare pentru a supune Justiția intereselor acestei rețele clientelare de putere.

Au puterea să facă tot ceea ce vor dacă nu ne opunem energic. Nu uitați tot ce au făcut, nu uitați că au blocat DNA și întregul sistem de justiție, nu uitați de 10 august. Nu uitați că au înarmat Jandarmeria cu muniție de război. Vor fi tot mai dezlănțuiți și vor distruge tot ce a mai rămas de distrus în țara asta, vor nimici instituții și persoane, doar ca să credem că niciunul dintre noi nu e mai bun și că tot ce merităm este să trăim în mizeria morală pe care o vând împachetată în sinistra ficțiune numită „program de guvernare".

Este de datoria noastră să reacționăm și să schimbăm România în bine, stând alături de oamenii care încearcă să rămână drepți și curajoși în fața grupului infracțional al lui Dragnea.

România nu o să se prăbușească, pentru că românii nu vor accepta să li se fure din nou țara!", a scris Dacian Cioloș.

Citește și: Kovesi, audiere la Parchet: Am deranjat

Kovesi, audiere. Chirieac: Ştiţi care e problema la dosarul acesta?


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27