Cioloș, GAFĂ la votul pentru Guvern despre morții de Covid-19

Dacian Cioloș, atac la PNL: Din păcete ne-am înșelat
Dacian Cioloș, atac la PNL: Din păcete ne-am înșelat

Dacian Cioloș a făcut o gafă mare în ziua votului pentru Guvernul său atunci când a cerut un moment de reculegere pentru românii morți de Covid-19.

Dacian Cioloș a spus că au murit doar... 40 de oameni din cauza Covid-19 de la începutul pandemiei și până astăzi. De fapt, 40.000 de români au murit fiind infectați cu noul coronavirus.

'Cu permisiunea președinților de ședință și cu îngăduința dumneavoastră, vă rog să ținem un moment de reculegere pentru cei peste 40 de români, femei, copii, bărbați, bunici, care și-au pierdut viața de la începutul acestei pandemii...!', a declarat Dacian Cioloș, în plenul Parlamentului.

'Suntem în mijlocul furtunii și nu ne permitem să fim superficiali sau iresponsabili', a spus premierul desemnat, Dacian Cioloș, în timpul ședinței în care urmează să fie dat votul de învestitură. El a cerut 'un vot pentru un guvern de criză'.

Informare COVID -19, Grupul de Comunicare Strategică, 19 octombrie, ora 13.00

Până ieri, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.486.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.103 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.261.267 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până ieri, 42.616 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 18.10.2021 (10:00) – 19.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 574 decese (294 bărbați și 280 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 574 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 26 la categoria de vârstă 40-49 ani, 60 la categoria de vârstă 50-59 ani, 141 la categoria de vârstă 60-69 ani, 197 la categoria de vârstă 70-79 ani și 145 la categoria de vârstă peste 80 ani.

518 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 46 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 13 decese anterioare intervalului de referință, survenite unul în luna septembrie 2021 și 12 în luna octombrie 2021, în județele Argeș, Constanța, Ialomița, Maramureș, Mureș și Suceava.

Din totalul de 574 de pacienți decedați, 528 erau nevaccinați și 46 vaccinați. Cei 46 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 43 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.730. Dintre acestea, 1.805 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 36 la ATI.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy