Cioloş, despre existenţa unor grupuri de interese în sănătate: Să spună public

Dacian Cioloş a declarat că fostul ministru al Sănătăţii nu i-a spus niciodată despre existenţa unor grupuri de interese şi i-a cerut acestuia să facă publice asemenea informaţii dacă le deţine.

'Mie nu mi-a spus niciodată până acum nimic, dacă are ceva elemente, la fel cum au făcut şi alţi miniştri sau foşti miniştri după ce au plecat că sunt grupuri de interese... Eu aştept în continuare să spună public lucrurile astea. Eu întotdeauna ce am avut de spus am spus public şi o spun public. Pe de altă parte, am spus că n-o să mă vadă cineva criticând un fost ministru sau ministru. Atunci când am observaţii de făcut le spun în direct. Dacă domnul Achimaş atât a înţeles din colaborarea pe care am avut-o cinci luni, e problema dânsului', a afirmat prim-ministrul înainte de participarea la recepţia de Ziua Europei.

Cioloş a adăugat că a avut o discuţie în cursul dimineţii de luni cu Cadariu în cursul căreia fostul ministru i-a atras atenţia că reformele pe care intenţionează să le promoveze în domeniul sănătăţii ar duce la privatizarea sistemului sanitar şi a subliniat că el nu urmăreşte acest lucru.

[citeste si]

'Mie mi-a spus dimineaţă, când am avut o discuţie, că reformele astea pe care vrem să le facem să nu cumva să împingă lucrurile spre privatizarea sistemului de sănătate, că asta s-ar urmări. Nu am niciun obiectiv de a privatiza sistemul de sănătate, nu asta e ideea care e la baza reformei. Eu aş fi aşteptat şi de la dânsul să vină cu idei de reformă care să ţină cont de viziunea pe care dânsul o are - şi are o viziune legată de sistemul de sănătate - ci şi legat de realităţile cu care ne confruntăm de la o săptămână la alta. Deci mai mult nu am ce să comentez. Eu voi fi transparent cu tot ceea ce fac, voi explica fiecare decizie, oricine va fi ministru Sănătăţii îi voi cere să facă acelaşi lucru, pentru că problema pe care o avem noi acum este o mare neîncredere a cetăţenilor în sistemul de sănătate şi dacă cu astfel de declaraţii continuăm să amplificăm această neîncredere nu ştiu dacă în felul ăsta vom rezolva mai uşor problemele', a adăugat prim-ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel