Cioloș-Iohannis, prezidențiale. Condiția premierului tehnocrat

Fostul premier tehnocrat, Dacian Cioloș, a declarat că nu exclude o posibilă candidatură la prezidențile, însă totul depinde de ceea ce va face Klaus Iohannis.

 Fondatorul partidului România Împreună (Ro+) a anunțat că îl va susține pe actualul președinte în cazul în care acesta se înscrie în luptă pentru un nou mandat, dar dacă Iohannis va deveni liderul Consiliului European, atunci Cioloș ar putea intra în cursă pentru Cotroceni.

„Eu unul voi candida la toate alegerile care vor fi utile pentru partid. Pentru toate candidaturile avem proceduri prevăzute în statut. Nu vreau să întind speculaţiile mai mult. Domnul Iohannis ştie foarte bine că are susţinerea mea, am lucrat foarte bine. După ce partidul va exista, ne vom exprima modul de abordare pentru alegeri. Scopul nostru e să construim o alternativă politică pentru România. Implicarea câtorva oameni în politică nu va rezolva problema, important e să facem acest lucru împreună. Avem nevoie să acţionăm împreună. Societatea civilă va juca un rol foarte important în acest proces de evoluţie”, a declarat Dacian Cioloș într-un interviu acordat pentru Adevărul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel