Cioloș a pus gând rău cumetriilor politice și speculațiilor

Premierul Dacian Cioloş a declarat sâmbătă că este nevoie "de o dinamică pe un nivel superior" a capitalului românesc, "construit pe onestitate şi predictibilitate", nu pe "tunuri, cumetrii politice sau speculaţii". 

Premierul a promovat pe pagina sa de Facebook Pachetul Anti-sărăcie. El a anunţat că poate fi consultată pagina de Facebook dedicată acestui proiect, unde cei interesaţi pot afla "stadiul actualizat al măsurilor".

"Polonezii au început mai devreme decât noi şi în mod mai organizat, cu o anumită continuitate indiferent de guvernare, în ultimii cca 10 ani. Tocmai în ideea stimulării şi a investiţiilor româneşti în afară, şi a promovării comerţului exterior, creăm o Agenţie pentru Investiţii şi Comerţ în cadrul Ministerului Economiei. Regândim totodată diplomaţia economică şi comercială în acest context. Dar mai e nevoie şi de o dinamică pe un nivel superior a capitalului românesc, cel construit pe onestitate, predictibilitate şi viziune de dezvoltare pe termen mediu şi lung (şi nu pe 'tunuri', cumetrii politice sau speculaţii)", a răspuns Dacian Cioloş unui comentariu la postarea sa, în care era întrebat de ce nu avem fonduri de investiţii şi companii care să se extindă pe pieţele vecine, aşa cum au polonezii.

[citeste si]    

Cioloş a mai răspuns şi unui alt comentariu în care se menţiona că a da ajutoare sociale nu reprezintă o măsură anti-sărăcie. "Aveţi dreptate, doar că sărăcia cronică trebuie tratată şi ea, altfel riscă să blocheze evoluţia socială. În acest context am gândit şi adoptat recent şi Legea Venitului Minim de Incluziune", a răspuns Cioloş. Pe pagina de Facebook dedicată Pachetului Anti-sărăcie se menţionează că mai multe propuneri vor fi puse în practică prin liniile de finanţare pe care Ministerul Fondurilor Europene le va lansa curând. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel