Cioloș, așa cum NU l-ați mai văzut. Imagini fabuloase

Dacian Cioloș și soția sa au fost la Magicamp alături de Vlad Voiculescu și Melania Medeleanu unde fostul premier a avut parte de mai multe surprize.

"De multă vreme intenționam să merg să văd copiii de la Magicamp pe care Vlad și Melania, având o mulțime de voluntari inimoși alături, îi reîmpacă cu viața și-i ajută să-și regăsească zâmbetul după ce au trecut sau chiar încă trec prin momente grele chiar și pentru un adult.

Această ultimă serie a taberei din acest an a primit copii care au suferit accidente prin arsuri. Printre voluntarii care lucrau cu copiii am avut surpriza plăcută să le întâlnesc pe Adina și Alice, ambele supraviețuitoare ale accidentului de la Colectiv. Pe Adina am vizitat-o la un spital din Bruxelles iar pe Alice la un spital din București acum mai bine de un an și jumătate. Acum, au venit in tabără pentru a transmite din forța lor psihică și din iubirea lor pentru viață acestor copii care se uitau la ele - nu exagerez- ca la niște îngeri coborâți printre oameni cu suferința lor cu tot.

M-am întors de la MagiCAMP cu bucurie în suflet, fericit să cunosc oameni a căror frumusețe depășește orice imperfecțiune a lumii în care trăim. Pentru astfel de oameni, împreună cu astfel de oameni, nimic nu este imposibil. Am găsit la MagiCAMP dovada și convingerea că niciun sistem nu e mai puternic decât visele noastre și hotărârea de a face o lume mai bună", a scris Dacian Cioloș pe Facebook, loc unde a postat mai multe fotografii din acest loc.

[citeste si]

MagiCAMP înseamnă joacă, joacă la greu, dar joacă luată în modul cel mai serios, pusă la cale împreună cu medici oncologi, pediatri, psihologi specializați, entertaineri de top. Joacă într-un loc de vis, încărcat de toată magia taberelor trecute și pregătit pentru taberele și mai grozave ce vor urma. Joacă discret supravegheată de medici și personal de specialitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel