Ciolacu: Și parlamentari de la PSD au semnat moţiunea de cenzură. Doi deputați, numiți de președintele CD

Alina Panico / 26 sep 2019 / 14:16 Salveaza PDF Comentarii
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că sunt parlamentari ai PSD care au semnat moţiunea de cenzură, nominalizându-l în acest sens pe deputatul Mihăiţă Găină, dar a susţinut că moţiunea nu va trece în Parlament.

Întrebat dacă există deputaţi PSD care au semnat moţiunea de cenzură, Marcel Ciolacu a spus: ,,Este domnul Găină, nu ştiu dacă a semnat, fiindcă nu l-am sunat pe domnul Orban să-mi spună cine a semnat şi nu o fac. Cred că sunt parlamentari şi de la PSD care au semnat, dar nu este niciun fenomen. Înţelegeţi la fel de bine ca şi mine că ne apropiem de un sfârşit de mandat şi lumea gândeşte în logica personală şi nu în logica de grup. E adevărat, când au fost puşi pe listele PSD jurau credinţă patriei mamă, iar acum... Nu mă întrebaţi care. Ştiu de domnul Găină, cu certitudine, de la Ialomiţa, chiar e o surpriză'', a adăugat Ciolacu.

El a mai spus că ştie că şi deputatul Gabriel Nasra are nemulţumiri.

,,Am vorbit la telefon cu el şi o să vorbesc în continuare. Are supărările dânsului, îi recomand să rămână alături de partidul care l-a descoperit, e tânăr, rămân la părerea că cea mai mare calitate în politică trebuie să fie răbdarea.(...) Va trece această moţiune şi această aşteptare'', a menţionat Ciolacu.

El a adăugat că este necesară modificarea legislaţiei, pentru că ,,negocierile să fie într-un cadru instituţional politic şi nu la acest nivel''.

Marcel Ciolacu a mai susţinut că cel puţin 20 de parlamentari PSD i-au spus că au fost sunaţi de către oameni din opoziţie.

,,Lucru care pe mine nu m-a deranjat, face parte din jocul democratic, unora chiar li s-a zis: îţi dăm noi banii de benzină să vii la Bucureşti, aşa se joacă. Totuşi, politica nu este balet'', a menţionat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a apreciat că moţiunea de cenzură nu va trece în Parlament.

,,Eu în continuare şi astăzi cred că această moţiune nu va trece. Şi am spus motivele pe care le văd eu: lipsa unui lider în faţa acelor cinci partide, programul de guvernare, prim ministrul care urmează să fie, sunt nişte elemente esenţiale dacă chiar îţi doreşti ca o moţiune să treacă', a afirmat Ciolacu.

El a mai spus că depunerea moţiunii de cenzură este un gest democratic.

,,Moţiunea de cenzură încă nu este depusă, ea se depune pe baza unor semnături minime. Am înţeles că aceste semnături sunt strânse, este normal, este un gest democratic, urmează categoric să fie votată în plen de către cei care au semnat sau care nu au semnat şi vom vedea rezultatul. Aşa se poate îndepărta sau dărâma un Guvern. Ce urmează după dărâmarea Guvernului, dacă reuşeşte acest lucru, este iarăşi un exerciţiu democratic şi aşteptăm. Eu până acum nu am văzut, ştiţi că o singură moţiune a trecut, cea depusă de Victor Ponta, şi aici este posibil să avem ceva emoţii pentru că are ceva experienţă, dar care a venit cu un program de guvernare, se ştia cine e prim ministru. Eu am reţinerile mele, pentru acum sunt cinci forţe politice care, prin semnături sau declarativ, s-au unit împotriva Guvernului actual. Nu am văzut cine este liderul, întotdeauna trebuie să existe un lider, atunci a existat un lider, atunci se ştia cine va urma să fie prim ministru şi un program de guvernare', a explicat Ciolacu.

El a adăugat că textul moţiunii de cenzură nu iese din 'şablonul' obişnuit.

,,Am citit şi eu textul moţiunii, nu au ieşit din şablonul cu care ne-au obişnuit în cei trei ani de moţiuni depuse, de aceea eu am încă semnele mele de întrebare că această moţiune va trece, chiar dacă matematic se strâng acest semnături'', a mai spus Ciolacu, notează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23