Ciolacu, răspuns la întrebarea „Ce ne interesează pe noi de ruși când noi suntem vai de noi?!”

Sursă foto: Facebook Marcel Ciolacu
Sursă foto: Facebook Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a fost întrebat de un internaut „În loc să vă gândiți la România vă gândiți la alte țări... Ce ne interesează pe noi de ruși când noi suntem vai de noi?! Numai trădători falși și lași avem în Guvern”.

România este alături de întreaga Europă și de SUA în răspunsul (corect) pe care-l dă unui stat agresor. Restricțiile au fost necesare tocmai ca să încheiem acest război, care destabilizează toată lumea! Și eu și colegii mei din PSD am luptat și vom lupta mereu pentru bunăstarea românilor: prin toate măsurile pe care le-am adoptat până acum am ajutat pensionarii, salariații și copiii români. Acum, suntem la guvernare ca să propunem soluțiile de care au nevoie românii”, a fost răspunsul lui Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Amintim că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut marţi Guvernului să clarifice "rapid" situaţia firmei TMK Artrom din Slatina, unde angajaţii nu sunt plătiţi, iar producţia stagnează.

"Sancţiunile internaţionale la adresa Rusiei sunt absolut necesare. Tăierea surselor de bani pentru oligarhii lui Putin este obligatorie. Niciun leu, niciun euro nu trebuie să finanţeze războiul lui Putin! Dar nicio ţară europeană nu a sancţionat angajaţii companiilor producătoare care au reprezentare în mai multe state, cum sunt, de exemplu, cei 2.500 de angajaţi români ai TMK Artrom din Slatina, în cazul cărora, de mai bine de două săptămâni, nu s-a găsit nicio soluţie", a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a adăugat că angajaţii de la fabrica din Slatina nu sunt plătiţi, producţia stagnează şi toate contractele de care depind companii importante din industria românească au ajuns "sub un mare semn de întrebare".

"Solicit Guvernului să clarifice legal şi rapid situaţia firmei TMK Artrom din judeţul Olt. Repet! Nu muncitorii români sunt cei care trebuie pedepsiţi, ci trebuie stopat eventualul flux de bani către apropiaţii lui Putin. Pentru România sunt importanţi românii şi locurile de muncă, precum şi funcţionarea în continuare a economiei româneşti. Mai mult, aprobarea unei ordonanţe de urgenţă din partea Executivului pentru rezolvarea situaţiei de la TMK ar clarifica şi alte cazuri similare", a afirmat liderul PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel