Ciolacu insistă cu impozitul progresiv: Pas către țările dezvoltate

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, insistă asupra impozitului progresiv.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a pledat, luni, pentru introducerea impozitării progresive, în replică la declarațiile liberalilor, care se opun schimbării cotei unice de impozitare: „Să facem un pas către țările dezvoltate”.

„Este opinia dânsului, cum și noi credem că e nevoie ca România, nu mâine, nu în următoarele luni, să se încadreze, să facem un pas către țările dezvoltate. O astfel de discuție nu e pentru mâine, ci pentru viitor. 2023 înseamnă un viitor. Nu e o decizie pe care o iei peste noapte”, spune Marcel Ciolacu, în replică la declarațiile președintelui PNL, Nicolae Ciucă, despre cota unică de impozitare, scrie Mediafax. 

”Pe primul loc, sau ultimul, din Europa”

El spune că „au mai fost modificări la Codul Fiscal și au intrat în vigoare în două luni”.

„Suntem deschiși la minte și avem o discuție aplicată sau continuăm cu un slogan - noi, liberalii, suntem cota unică?”, adaugă social-democratul.

„10% din PIB, respectiv 26 de miliarde. Suntem pe primul loc, sau ultimul, cum doriți, din Europa”, afirmă Ciolacu, întrebat cât reprezintă evaziunea fiscală.

„PNL continuă să susțină cota unică, noi nu susținem introducerea de taxe și impozite noi”, a spus vineri premierul Nicolae Ciucă, liderul PNL.

Florin Cîțu: Două linii roșii

Menținerea cotei unice și alocarea a minimum 7% din buget pentru investiții reprezintă cele două linii roșii ale PNL, spune fostul lider al PNL Florin Cîțu. El spune că intenția PSD de a impune impozitarea progresivă reprezintă "meteahnă a lui Liviu Dragnea”, scrie Mediafax.

"Când eram președintele PNL și s-a făcut această coaliție am avut două linii roșii. Una era cota unică sau fără taxe noi, fără impozite noi... A doua era să avem 7% pentru investiții în buget. Ni s-a promis că a doua va fi, că la rectificarea bugetară vom avea 7% din buget pentru investiții. Și a doua (cota unică - n.r.) este o linie roșie”, spune Florin Cîțu.

El îi critică pe social-democrați pentru intenția de a impune impozitarea progresivă.

"Știm că PSD, de fiecare dată când este la guvernare, încearcă. Liviu Dragnea a încercat trei ani să schimbe cota unică, să introducă impozitul progresiv. El a introdus impozite pe care noi le-am scos după aceea și am adus mai mulți bani la buget. Este aceeași meteahnă a lui Liviu Dragnea -PSD merge în aceeași direcție”, adaugă fostul președinte al PNL. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel