Dar analizând discursul liberalilor de prin studiourile de televiziune, pornim cu Ludovic Orban, președintele partidului, care a ridicat extaordinar tonul, dar a coborât foarte mult limbajul, adică a ajuns să vorbească despre hoți și ageamii. Ar putea fi o strategie a liberalilor de demonizare a adversarului, fiind un strigăt de disperare, să te vadă lumea în ideea că faci dezbatere.
Mai poate fi și motivația că vor să facă imposibil dialogul cu adversarul astfel încât să spună că nu au negociat bine. Esența politicii este negocierea adică, de exemplu, 'adopt legea X dacă pui și amendamentul Y'.
Dacă ai numai confruntare, este ca în război, este o polarizare extremă la nivelul discursului nemaiîntâlnită până acum decât în zona lui Traian Băsescu. PNL a preluat ce este mai rău de la fostul președinte. În schimb, dacă pe vremea PDL, comunicatorii respectivi aveau replici, captau, reușeau să facă ceva în discursul public, cei noi nu reușesc decât să recite o poezie, un colaj de lozinci, consideră Val Vâlcu.
O greșeală este că atunci când prind un microfon, dau totul de parcă ar fi sfârșitul lumii. De exemplu, încep cu TVA split, preț benzină, firme, lege, justiție, sănătate, educație, o înșiruire de probleme care nu doar că accentuează ridicolul citirii lozincilor, dar sunt și ineficiente pentru că nu poți să amesteci una cu alta. Nu poți să îi spui adversarului și că este criminal, și hoț, și nu că își strânge frimiturile. Aceste lucruri nu fac decât să scadă nivelul discursului. Liberalii vorbesc despre geopolitică apoi, în aceeași frază, și despre bonurile de masă.
Lozincele pot menține doar electoraul deja căpătat, deci PNL își limitează destinatarii la cei care sunt deja simpatizanți PNL sperând totuși să mai capteze din îndârjiții anti-PSD. Dar nu trebuie uitat că pe aripa discursului vehement se află și USR, cei care dorm nopțile și protestează prin Parlament.
Ludovic Orban compensează cu vocea fără ca aceasta să fie umplută de conținut, deci este ca un actor bun, dar care nu are replici pe măsură, nu are text pe care să îl recite. De aceea apar lozinci în care se ajunge la afurisenii, adică este folosit tot arsenalul retoric și discursiv fără să aibă ceva de spus, a mai zis jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
