Cinci parlamentari PNL lipsesc motivat de la votul pentru MRU la SIE. Avertismentul lui Ludovic Orban

Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că parlamentarii liberali care vor absenta nemotivat de la votul pentru Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE vor fi sancționați.

Ludovic Orban a spus că un număr de cinci parlamentari vor absenta motivat la vot, trei fiind cazuri medicale, iar doi sunt plecați în străinătate.

"După părerea mea, absenți nu vor fi decât care au motive obiective, fie sunt bolnavi, fie sunt netrasportabili, fie unul, doi sunt plecați în străinătate. (...) Dacă vor absenta nemotivat (n.r. ar putea fi sancționați). Nu am niciun fel de motive să cred că vor fi absenți nemotivat", a spus Ludovic Orban, luni dimineața, înainte de ședința comisiei de unificare a PNL, scrie Agerpres

Prim-vicepreședintele PNL a adăugat: "Capacitatea de a obține majoritatea stă în puterea noastră de a-i convinge pe parlamentarii neafiliați, din grupul minorităților și din grupul democrat-popular cu care purtăm discuții și negocieri. Va depinde și de mobilizare, mobilizarea, pe de-o parte, PNL, UDMR, UNPR versus PSD, PC, PLR. (...) Ne-am exprimat disponibilitatea de a discuta chiar la nivelul grupului, dacă ne invită pe mine, pe candidat — Mihai-Răzvan Ungureanu, la ședința grupului democrat-popular, participăm cu cea mai mare plăcere".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel