EXCLUSIV  Cîmpeanu: România, exemplu de bună practică în cazul elevilor ucraineni

Sursă foto: Facebook Sorin Mihai Cîmpeanu
Sursă foto: Facebook Sorin Mihai Cîmpeanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus, la DCNews, de ce România este un exemplu de bună practică în cazul elevilor ucraineni care studiază în țara noastră.

România este un exemplu de bună practică. O spun și apreciază acest fapt miniștri ai Educației din Europa, președintele Germaniei. Am fost la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală, care primește aproape 300 de elevi ucraineni, începând cu data de 6 martie 2022. A fost prezent acolo și comisarul european pentru muncă Nicolas Schmit, comisarul european pentru mediu. Toți cei care au văzut ce face România pentru elevii ucraineni au apreciat acest lucru, fie că este vorba despre cei 2.000 de elevi înscriși, după un curricul românesc pentru că, în general, sunt capabili să vorbească limba română, fie că este vorba despre ceilalți aproximativ 24.000 de elevi ucraineni pe care școlile românești îi sprijină., a spus ministrul Cîmpeanu.

45% dintre refugiații care au rămas în România sunt minori, sub 18 ani, în număr de 38.000. Dintre aceștia, 11-12.000 au vârsta mai mică de 5 ani, iar toți ceilalți sunt de vârstă școlară. Autoritățile române îi sprijină înmatriculându-i ca audienți, după curriculul românesc în școli românești, susținându-le accesul cu profesori voluntari din Ucraina, capabili să comunice în limba ucraineană sau sprijinindu-i să urmeze școala în sistem online, organizată de către ministerul Educației din Ucraina. Pentru toți acești copii autoritățile române au schimbat legislația, astfel încât să beneficieze de aceleași drepturi ca elevii români, fără ca aceștia să fie afectați. De exemplu, accesul acestor copii din Ucraina în clasele românești se poate face peste limita maximă admisă de înscriere a copiilor români, deci nu vor fi afectați copiii români., a menționat Cîmpeanu.

Acolo unde le-au fost puse la dispoziție tablete pentru a urma cursurile online acestea au fost distribuite fără ca elevii români să fie afectați. Au fost în spațiul public idei absolut stupide că luăm tablete de la copiii români și le dăm la copiii ucraineni, nu! Am gestionat separat lucrurile astfel încât să putem să dăm un exemplu de solidaritate., a mai spus ministrul Sorin Cîmpeanu, la interviurile DC News.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, interviu live la DC News și DC News TV

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel