Chiuariu explică de ce Băsescu împarte oamenii în buni și răi

Vicepreşedintele executiv al PNL, Tudor Chiuariu, nu este de acord cu afirmaţiile făcute miercuri seară, la B1 TV, de către preşedintele Traian Băsescu, referitoare la Mona Pivniceru, considerând că șeful statului îi împarte pe oameni în răi și buni, "în funcție dacă-i servesc lui interesele". 

Mona Pivniceru a fost o "catastrofă" la Ministerul Justiției, a declarat președintele Traian Băsescu, miercuri seară. Șeful statului a fost nemulțumit de  tergiversarea numirilor la vârful Parchetului General şi al DNA, precum și de implicarea fostului ministru al Justiției în “mişcările care au avut loc în CSM”care au dus la excluderea lui Cristian Danileţ şi a Alinei Ghica.

Afirmațiile președintelui Băsescu au fost taxate, joi, la RFI, de către fostul ministru al Justiției în Guvernul Tăriceanu, Tudor Chiuariu: "Această afirmaţie e una specifică domnului Băsescu, care împarte oamenii în buni şi răi, în funcţie dacă-i servesc lui interesele. Domnul Morar şi doamna Kovesi sunt buni, pentru că i-au servit interesele politice, doamna Pivniceru e rea, pentru că nu a servit interesele politice ale domnului Băsescu. Eu cred că dăm o importanţă prea mare la ce spune domnul Băsescu. Ce spune domnul Băsescu are foarte puţină importanţă".

Mona Pivniceru, singurul ministru serios, din ultimii ani

Plecarea Monei Pivniceru de la conducerea Ministerului Justiție este o pierdere, consideră Chiuariu. "Evident, e o pierdere! Mi-aş fi dorit ca doamna Pivniceru să continue ce a început la Ministerul Justiţiei şi cu siguranţă a fost singurul ministru serios din ultimii ani. Mă rog, am mai avut unul, dar nici măcar nu ştie lumea despre cine vorbim...", a răspuns liberalul, întrebat dacă plecarea Monei Pivniceru la CCR este o pierdere pentru minister.

Chiuariu nu crede că va prelua el din nou portofoliul Justiţiei: "Se vehiculează diferite nume şi probabil că asta e parte din ceea ce trebuie să faceţi dvs., dar o decizie în acest sens nu există şi eu nu comentez deocamdată". Întrebat dacă exclude această posibilitate, el a răspuns: "Există foarte mici şanse, ca să spun aşa".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel