Chirieac, scenariu exploziv: Cioloș, capcană pentru Iohannis. Kovesi, prăbușire cu zgomot

Ciolos - Iohannis
Ciolos - Iohannis

Analistul politic Bogdan Chirieac a lansat, la Antena 3, în emisiunea ”Ediție Specială”, cu Cătălina Porumbel, un scenariu exploziv despre ordinul pe care i l-a dat Dacian Cioloș lui Klaus Iohannis în ceea ce privește susținerea Laurei Codruța Kovesi de către Guvern. 

Fostul premier Dacian Cioloș a afirmat că președintele Klaus Iohannis ar putea să ceară Guvernului să o susțină pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

Vezi aici declarația completă: Cioloş: Preşedintele ar putea să ceară Guvernului să o susţină pe Kovesi

Analistul politic Bogdan Chirieac a lansat, la Antena 3, o ipoteză inedită, cea a unei capcane întinse de către Dacian Cioloș președintelui Klaus Iohannis, în baza unor informații pe care fostul premier tehnocrat le-ar avea.  

”Dl Cioloș este contracandidat direct al dl președinte Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din această toamnă, prin urmare, nu mă aștept ca dânsul să-i dea un sfat bun. Atunci, de ce face lucrul acesta dl Cioloș? Pentru a-și satisface propriul electorat, îndeosebi hashtag, pentru a-i îndepărta electoratul liberal lui Klaus Iohannis? O susținere pe față pentru doamna Kovesi i-ar îndepărta acest tip de electorat și l-ar trimite pe Klaus Iohannis mai degrabă către Călin Popescu Tăriceanu.” a spus analistul politic, la Antena 3. 

Scenariu fulminant! Kovesi, prăbușire cu zgomot! 

În continuare, Bogdan Chirieac a lansat și o altă variantă, o speculație: ”Dl Cioloș știe că doamna Kovesi urmează să fie dată în vileag cu anumite lucruri, fapt care ar duce la prăbușirea dânsei”. Întrebat dacă l-ar duce pe Klaus Iohannis într-o capcană, analistul politic a confirmat: ”Într-o capcană mă gândesc și mă gândesc la filme, la poze, la alte dosare penale. Doamna este ridicată extrem de sus acum, e pe Everest și poate că cineva are intenția să-i dea vânt, să se prăbușească cu zgomot. O fi știind dl Cioloș ceva? Eu mă întreb dacă dl Cioloș nu știe că doamna Kovesi urmează să fie decredibilizată, prăbușită din ceruri și, odată cu dânsa, să-l prăbușească și pe Klaus Iohannis. Rămâne să vedem dacă e vorba de o îndepărtare simplă a electoratului liberal de Klaus Iohannis sau dl Cioloș, care are și sprijin și informații externe la cel mai înalt nivel, știe lucruri pe care noi nu le știm.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel