China bate SUA și devine prima putere comercială a lumii

obama xi jinping
obama xi jinping

SUA nu mai sunt cea mai mare putere a lumii după ce schimburile comerciale ale Chinei au trecut, pentru prima dată în 2013, pragul de 4.000 de miliarde de dolari, potrivit cifrelor publicate vineri de Administrația vamală chineză, citate de Agerpres. Americanii vor da publicității, la rândul lor, cifrele finale, în luna februarie, însă în perioada ianuarie-noiembrie 2013 se estimează că schimburile comerciale ale SUA s-au ridicat la 3.570 miliarde de dolari.

Exporturile chineze au crescut cu 7,9% în 2013 până la 2.210 miliarde de dolari, în timp ce importurile au crescut cu 7,3% până la 1.950 miliarde de dolari, astfel că valoarea schimburilor comerciale ale Chinei au ajuns la 4.160 miliarde de dolari.

"Cel mai probabil, China a devansat SUA devenind cea mai mare putere comercială a lumii în 2013", a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei vamale chineze, Zheng Yuesheng. Excedentul comercial al Chinei s-a ridicat la 259,75 miliarde de dolari, în creştere cu 12,8% comparativ cu 2012. În schimb, excedentul comercial chinez s-a redus peste aşteptări în ultima lună a anului trecut, când a înregistrat o scădere de 17,4% în ritm anual până la 25,64 miliarde dolari, sub estimările analiştilor intervievaţi de Dow Jones Newswires, care mizau pe un excedent de 32,2 miliarde de dolari. Uniunea Europeană a rămas cel mai mare partener comercial al Chinei în 2013, urmată de SUA, ţările din Asociaţia statelor din Asia de Sud-Est (Asean), Hong Kong şi Japonia. Împreună, UE, SUA şi Japonia au fost responsabile pentru 33,5% din schimburile comerciale ale Chinei, în scădere cu 1,7% comparativ cu 2012, ceea ce sugerează că au crescut schimburile comerciale cu economiile emergente. Performanţele comerciale ale Chinei vin într-un context în care a doua economie a lumii a înregistrat performanţe mixte, încetinind în prima jumătate a anului pentru a reveni în trimestrul al treilea. Noul preşedinte al Chinei, Xi Jinping, a anunţat că vrea să facă din cererea internă principalul motor al economiei, în condiţiile în care în prezent acest rol este jucat de investiţiile publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel