Chelsea, calificată în finala Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Real Madrid

Timo Werner în acțiune
Timo Werner în acțiune

Chelsea s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, la Londra, în manşa secundă a semifinalelor.

După 1-1 la Madrid, londonezii au câştigat pe teren propriu prin golurile înscrise de Timo Werner (28) şi Mason Mount (85).

Finala programată pe 29 mai, la Istanbul, va opune două echipe din Anglia, Manchester City şi Chelsea. Real, care venea după o serie de 19 partide fără înfrângere (13 victorii), a avut prima ocazie notabilă a partidei, însă portarul Edouard Mendy a reţinut şutul lui Kroos de la distanţă (11). Gazdele au replicat prin fundaşul german Rudiger (12), care a şutat violent din afara careului, dar Courtois a reuşit să boxeze.

Madrilenii au fost foarte periculoşi în min. 26, când Benzema a şutat din poziţie centrală, însă Mendy a respins salvator. Chelsea a deschis scorul în min. 28, prin Werner, care a reluat în plasă cu capul, după ce conaţionalul său Kai Havertz, bine angajat de Kante, trimisese mingea în bara transversală.

Echipa antrenată de Zidane a fost aproape de egalare, dar Mendy s-a opus golului la mingea expediată de Benzema cu capul, în urma centrării lui Modric (36). Chelsea a făcut o repriză secundă excelentă şi a ratat numeroase ocazii de gol.

Mai întâi, ghinionistul Havertz (47) a trimis în transversală cu o lovitură de cap. Apoi Mount (53), lansat de Werner, a şutat puţin peste poartă. Havertz (59) a ratat singur cu cu portarul (59). Real, care a avut o posesie mai bună a mingii, însă sterilă, a pus din nou în pericol poarta gazdelor abia în min. 65, când Mendy a respins şutul lui Hazard. Chelsea a mai avut o oportunitate de a tranşa soarta calificării, dar Kante a fost blocat in extremis de Valverde (66), la capătul unui contraatac.

Echipa antrenată de Thomas Tuchel a închis conturile în min. 85, când Mount a punctat din centrarea lui Pulisic. Germanul Tuchel reuşeşte a doua sa finală consecutivă în Champions League, după ce anul trecut a pierdut cu PSG (0-1 cu Bayern Munchen).

Real Madrid reuşise calificarea în ultimul act la ultimele sale trei semifinale jucate, potrivit Reuters. Finala de la Istanbul va fi a două între două reprezentante ale Angliei în ultimele trei sezoane ale competiţiei, după ce Liverpool a trecut de Tottenham cu 2-0 în 2019. Chelsea, care a cucerit trofeul Champions League în 2012, a învins-o recent pe Manchester City în semifinalele Cupei Angliei. City este la prima sa finală în Liga Campionilor.

Chelsea Londra - Real Madrid 2-0 (1-0) Au marcat: Timo Werner (28), Mason Mount (85). Londra, Stamford Bridge Liga Campionilor - semifinale (retur) În tur: 1-1.

Au evoluat echipele: Chelsea: 16. Edouard Mendy - 4. Andreas Christensen, 6. Thiago Silva, 2. Antonio Rudiger - 28. Cesar Azpilicueta (căpitan; 24. Reece James, 88), 7. Ngolo Kante, 5. Jorginho, 21. Ben Chilwell - 19. Mason Mount (22. Hakim Ziyech, 89), 11. Timo Werner (10. Christian Pulisic, 67) - 29. Kai Havertz (18. Olivier Giroud, 90+4). Antrenor: Thomas Tuchel. Rezerve neutilizate: 1. Kepa Arrizabalaga, 13. Wilfredo Caballero - 3. Marcos Alonso, 9. Tammy Abraham, 15. Kurt Zouma, 20. Callum Hudson-Odoi, 23. Billy Gilmour, 33. Emerson.

Real Madrid: 1. Thibaut Courtois - 6. Nacho Fernandez, 3. Eder Militao, 4. Sergio Ramos (căpitan), 23. Ferland Mendy (15. Federico Valverde, 63) - 10. Luka Modric, 14. Casemiro (25. Rodrygo, 76), 8. Toni Kroos - 20. Vinicius Junior (11. Marco Asensio, 63), 9. Karim Benzema, 7. Eden Hazard (24. Mariano Diaz, 89). Antrenor: Zinedine Zidane. Rezerve neutilizate: 13. Andrei Lunin, 26. Diego Altube - 12. Marcelo, 19. Alvaro Odriozola, 22. Isco, 30. Sergio Arribas, 31. Antonio Blanco, 35. Miguel Gutierrez. Arbitru: Daniele Orsato; arbitri asistenţi: Alessandro Giallatini, Fabiano Preti; al patrulea oficial: Davide Massa (toţi din Italia) Arbitru video: Massimiliano Irrati, arbitru asistent video: Marco Guida (ambii din Italia) Cartonaşe galbene: Jorginho (14), Ramos (36), Christensen (39), Nacho (62), Kroos (72), Mount (87), Valverde (90). (Agerpres)

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy