EXCLUSIV  Charles, Prinț de Transilvania. Codrin Ștefănescu: Solicit ca Turcan, Gorghiu, Bușoi să ia atitudine

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a reacționat după ce Mircea Hava, primarul din Alba Iulia, a trimis o invitaţie oficială Prințului Charles să primească titlul onorific de "Prinț de Transilvania".

Codrin Ștefănescu a spus, într-un comentariu pentru DC News, că Raluca Turcan, Alina Gorghiu și Cristian Bușoi ar trebui să ia atitudine în acest caz pentru a vedea dacă se delimitează sau nu de propunerea lui Mircea Hava.

"Este o stupizenie tipică PDL-iștilor care au inventat frunza și alte aiureli de marketing de acest fel. Acum este mai grav și ne pune într-o situație penibilă, dar și periculoasă; penibilă pentru că este o batjocură să îl numește pe moștenitorul Coroanei Britanice prinț într-un astfel de joc; periculoasă pentru că vorbim despre o zonă istorică în care au fost tensiuni, în care sunt sensibilități, într-un context tensionat în regiune, cu încercări ale altor țări de a crea zânzanie.

Astfel de Hav-iști ar trebui să dispară definitiv nu din politică, ci din spațiul public pentru genul acesta de gafe monumentele, să nu aibă voie să mai comunice. Un astfel de personaj este toxic! Este foarte important ca PNL, la vârf, să aibă o poziție oficială față de aberația lui Mircea Hava. Solicit ca Raluca Turcan, Alina Gorghiu și Cristian Bușoi să ia atitudine. Vrem să știm dacă încurajează această chestiune sau dacă se delimitează de inițiativa liderului PNL, astăzi, Mircea Hava", a spus Codrin Ștefănescu pentru DC News.

Într-o scrisoare adresată moștenitorului Coroanei Regale britanice, primarul Mircea Hava i-ar fi oferit acestuia invitația de a primi titlul onorific de Prinț de Transilvania. "Știm cât de mult iubiți Transilvania. A devenit a doua dumneavoastră casă și ați fost cel mai valoros ambasador al regiunii. Mai mult, ați afirmat că vă trageți rădăcinile din legendarul nostru Prinț Vlad. Pentru că iubiți Transilvania așa de mult, ne-am spus: 'Ce-ar fi dacă, în loc să fiți Prințul de Wales, ați deveni cunoscut drept Prințul de Wales ȘI al Transilvaniei?", ar scrie în mesajul care ar fi ajuns la Prințul Charles, potrivit presei britanice.

[citeste si]

Prințul de Wales a efectuat în luna martie o vizită oficială de trei zile în țara noastră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel