CFR Cluj s-a despărțit de portarul Mihai Mincă, după șase sezoane petrecute la ardeleni.
Mihai Mincă (32 de ani) nu mai este portarul celor de la CFR Cluj, informează Digi Sport. Goalkeeper-ul a fost dat afară de către conducerea ardelenior, chiar dacă era considerat, până nu demult, portarul numărul 1 al grupării din Gruia. De altfel, în sezonul trecut, a fost titular incontestabil.
Motivul pentru care lui Mincă i s-a reziliat contractul este de fapt o urmare a unui scandal care a avut loc în cantonamentul echipei, din această vară, de la Maribor. Acolo, conducerea celor de la CFR i-a comunicat lui Mincă faptul că vor să-i prelungească angajamentul pe încă doi ani și că îi va fi mărit și salariul, iar portarul a fost de acord. Mai apoi, Dan Petrescu l-a luat la o discuție privată pe Mincă. Antrenorul i-a comunicat portarului că vrea ca acesta să semneze un fel de contract "în alb", prin care acesta este de acord să fie aspru sancționat pentru motive de indisciplină. Mincă a acceptat doar după ce i-a spus antrenorului "câtă vreme acest act nu va ajunge la conducere, nu e nicio problemă!"
În ultima noapte din cantonament, mai mulți fotbaliști au consumat băuturi alcoolice, printre care și Mincă. A doua zi, Petrescu i-a spus lui Mincă că nu se aștepta la așa ceva din partea lui și că trebuie să se mai bucure pentru faptul că încă mai poartă tricoul CFR-ului.
Mincă a comentat decizia conducerii precizând că "Nu-mi vine să cred cum am fost dat afară de la CFR, după 6 ani petrecuți aici și nu-mi vine să cred ce mi-a făcut domnul Dan Petrescu"
Acum îmi pare rău că n-am acceptat oferta lui Mircea Rednic de a merge la Mouscron, preferând să continui la CFR unde m-am simtit extraordinar", a precizat portarul, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu