Cezar Preda, PNL: Opoziția la noi e ZERO. Puterea îmbată. Dacă nimeni nu-ți spune că nu e bine și ai câțiva lătrăi pe lângă tine...

Cezar Preda, PNL, dă cărțile pe față
Cezar Preda, PNL, dă cărțile pe față

Liberalul Cezar Preda are o poziție fermă față de situația politică din România, criticând atât PNL, cât și PSD, precum și coaliția aflată la guvernare. Critică necesară, după cum explică el. 

Cezar Preda, PNL, a afirmat, la Antena 3, în emisiunea ”Sinteza zilei”, că ”lucrurile sunt atât de clare și nu trebuie să fii nici mare politician și nici să crezi că vei rezista patru ani spunând un lucru și făcând alt lucru. Acestea sunt chestiuni pe care eu le trăiesc acum. Eu nu mai am contact cu vârful, nu mai vin cu șabloane, nu vin cu foaia de la partid, cu ce să spun. Îmi văd colegii mai tineri, de 30 și ceva de ani, că vorbesc despre sistemul de pensii al României. Dl. Gâdea, de pensii în această țară pot să vorbească cei care au muncit șase sau șapte zile pe săptămână, în trei schimburi, care s-au dus și au stat la coadă la lapte la trei dimineața, care au făcut tot ce trebuie pentru țara asta 40 de ani. Acei oameni nu cer altceva decât să-i asiguri să trăiască decent. Păi ce să răspund eu când, la mine, pe rețelele sociale, îmi scriu să le spun eu cum pot să trăiască cu 1200, cu 1600, cu 2000. Ce să spun eu decât adevărul. Eu știu că am supărat colegii mei, dar eu vă spun un lucru, să nu se supere reprezentantul PSD: domnu` Gâdea, într-o societate democratică, puterea și opoziția creează un echilibru. Opoziția la noi e zero. Atunci, trebuie din interiorul coaliției să fie accente critice, constructive ca să eviți derapajele beției puterii. Puterea îmbată. Dacă nimeni nu-ți spune să fii atent, nimeni nu-ți spune că nu e bine, tu crezi că e bine și dacă ai și câțiva lătrăi pe lângă tine care-ți spun că ești cel mai deștept și cel mai frumos, ne ducem exact unde suntem acum”. 

Vezi și: Cezar Preda (PNL), către Gâdea: Noi, membrii PNL, avem interzis să participăm la emisiunea dumneavoastră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel