Preda: Antonescu trebuie să stea liniștit. Nu ne grăbim să-i cerem...

agerpres_6437618
agerpres_6437618

Cezar Preda a spus că PDL va discuta cu PNL doar după alegerile europene. El a vrut să-i răspundă președintelui liberal după ce Antonescu a afirmat că după ruperea Uniunii Social Liberal, PNL și PDL sau alt partid de opoziție pot acționa împreună doar pe principiile apărării statului de drept.

„Domnul Antonescu trebuie să stea liniștit, nu ne grăbim să-i cerem domniei-sale să construim ceva împreună, pentru că este ilar și, până la urmă, total nepotrivit să auzi din gura domnului Antonescu despre statul de drept (…) Domnul Antonescu este unul din vârfurile de lance ale atacului asupra statului de drept și asta a făcut-o, poate acum nu-și dă seama ce a făcut, și asta-i mai grav. Așa că ar trebui, cred eu, să-i vină foarte greu să înceapă o construcție de dreapta în baza acestui mare obiectiv, apărarea statului de drept.

Deci din acest punct de vedere, sunt vorbe aruncate în neant, iar în ceea ce privește Partidul Democrat Liberal, nu este nici o diferență între abordarea de construcție politică a partidului meu cu PNL diferită de cea cu celelalte partide de dreapta mai micuțe, gen Mișcarea Populară, Forța Civică, PNȚCD. După europarlamentare discutăm. Nu trebuie din start să începem noi să spunem că de aici și cât om trăi, așa ceva nu se întâmplă. Politica românească și cetățenii României au avut parte de construcții din partea politicienilor, care au fost inexplicabile sau care erau de necon­ceput“, a afirmat deputatul PDL de Buzău Cezar Preda, scrie OpiniaBuzău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel