Cezar Preda a renunțat la demisia din PDL, la cererea partidului

Cezar-Preda
Cezar-Preda
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a explicat, vineri, motivul pentru care a revenit asupra deciziei de a demisiona din conducerea partidului, precizând pentru Mediafax că este conștient de faptul că partidul, pentru ultima oară, îi mai permite o astfel de atitudine "individualistă". "Am revenit asupra deciziei de demisie la solicitarea preşedintelui Vasile Blaga şi a celorlalţi colegi care mi-au reproşat că am luat o decizie fără să-i consult. Eu le-am spus că am fost extraordinar de supărat pe mine, pe organizaţia mea, pe trădările primarilor şi am luat o decizie în consecinţă, iar partidul mi-a spus: «Avem nevoie de tine în continuare». Şi preşedintele Vasile Blaga mi-a spus expres să revin. Sunt conştient de faptul că e ultima oară când mi se tolerează o atitudine individualistă", a declarat Cezar Preda. După ședința Colegiului Director al PDL, liderul partidului Vasile Blaga a precizat, vineri, că l-a invitat la reuniune şi pe Cezar Preda, pe care la rugat să revină în echipă, adică asupra demisiei din funcţia de prim-vicepreşedinte, anunțată de către Preda, încă de luni. De altfel, Ioan Oltean a declarat, vineri, la sosirea la şedinţa Colegiului Director al PDL, că Cezar Preda a revenit asupra deciziei de a demisiona "pentru că demisiile nu se iau în fierbinţeala unui subiect". În prima zi a acestei săptămâni, Cezar Preda a anunţat că demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte al PDL şi de preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a partidului, în urma rezultatelor alegerilor de duminică, apreciind că se numără printre politicienii care consideră că, la finalul unei bătălii electorale, nu ai voie să te ascunzi după faptul că românii au votat mai mult sigle decât oameni. În urma scorului obținut de ARD, în județul Buzău, la alegerile parlamentare, de doar 12,4%, Cezar Preda, candidat în Colegiu 7 Buzău, a obținut un nou mandat de deputat, în urma redistribuirii.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel