€ 5.0914
|
$ 4.3359
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3359
 

CExN PSD. Dumitru Buzatu, de ce s-a făcut convocarea: Este clar!

dumitru_buzatu_81821400 Dumitru Buzatu
 

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că susţine ca în cadrul CExN al PSD să se facă o analiză serioasă a chestiunilor ridicate în spaţiul public, inclusiv a demersului iniţiat de mai...

"Nu am să vă spun acum tot ceea ce voi susţine, dar nu mi-am schimbat părerea. (...) Am enunţat în linii mari cam ceea ce voi susţine, adică ideea unei analize serioase, fără să prejudiciem în vreun fel, prin atitudinile noastre, buna desfăşurare a acestui Comitet Executiv la care se uită atâta lume", a declarat Dumitru Buzatu, vineri, înainte de CExN al PSD.

Întrebat dacă sunt probleme legate de modul în care Liviu Dragnea conduce PSD, liderul PSD Vaslui a spus: "Este clar că, dacă s-a născut o asemenea problemă, ea trebuie examinată cu toată seriozitatea, pentru că nu cred că, fără niciun motiv, chiar dacă e vorba, în unele cazuri, de nişte motive strict personale sau de relaţie interpersonală, nu cred că fără niciun motiv s-a convocat o structură decizională a partidului", a declarat Buzatu.

El a adăugat că nu are un mandat din partea organizaţiei pe care o reprezintă, întrucât nu a simţit nevoia unui mandat de la cineva. "Ştiam că voi participa la acest CExN, ştiam că aici vor fi dezbătute aceste probleme, sper într-o atitudine raţională şi serioasă a colegilor şi după aceea, dacă se va pune problema vreunui mandat, sigur că-i voi convoca", a spus Buzatu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close